Simona Halep a fost învinsă de Elina Svitolina în finala de la Roma
Publicat de Claudiu Dobrescu, 20 mai 2018, 14:16 / actualizat: 20 mai 2018, 15:50
Meciul de astăzi din finala turneului feminin de la Roma, dintre Simona Halep (România, locul 1 WTA) și Elina Svitolina (Ucraina, locul 4 WTA) s-a dovedit dificil pentru jucătoarea constănțeană.
Halep a declarat înaintea partidei că este bine motivată pentru a-și lua revanșa, după ce a fost învinsă anul trecut de jucătoarea ucraineană, în această competiție, în ultimul act.
În primul set, Svitolina s-a impus cu 6-0 la game-uri, multe puncte fiind obținute din greșelile Simonei Halep.La scorul 5-0, antrenorul australian Darren Cahill a coborât pe banca tehnică și i-a dat câteva sfaturi sportivei din România.
Deși a încercat să întoarcă scorul în cel de-al doilea set, Simona nu a reușit.Jucătoarea constănțeană a avut o revenire în joc, dar Svitolina a reușit de la 0-1 să preia conducerea cu 3-2, apoi cu 4-2.
Simona a solicitat o pauză de vestiar acuzând dureri în zona lombară care au necesitat intervenția unui fizioterapeut.A revenit în teren și a fost condusă cu 5-4.
Dovedind o bună formă sportivă și o siguranță mai mare atât la serviciu cât și la retur, Elina Svitolina a încheiat setul al doilea cu 6-4 reușind să câștige pentru al doilea an consecutiv, trofeul turneului Premier 5 de la Roma.
Meciul a durat o oră și 7 minute.