Una dintre supravieţuitoarele de la Auschwitz va împlini în curând 101 ani
Publicat de valentin.lungeanu, 11 decembrie 2014, 23:14
Klara Marcus, una dintre supravieţuitoarele Holocaustului, care a scăpat din camera de gazare de la Auschwitz, va împlini în curând 101 ani, relatează Express.co.uk.
Ea a fost capturată în 1944 şi trimisă la lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde au pierit cel puţin 1 milion de persoane. Pe atunci în vârstă de 30 de ani, Klara a fost obligată să renunţe la haine şi a mărşăluit alături de sute de femei într-o camera de gazare, însă a supravieţuit graţie epuizării stocului de gaz necesar acestei operaţiuni.
Klara Marcus, originară din Maramureş, a primit recent vizita unui reprezentant al guvernului, Anton Rohian, cu câteva săptămâni înaintea zilei sale de naştere (1 ianuarie), primind în dar un buchet de flori, o diplomă de excelenţă şi o sticlă de şampanie.
Lagărul ce concentrare de la Auschwitz a fost eliberat de trupele sovietice în ianuarie 1945.
sursa foto: EUROPICS