CUMPĂNA: Festivalul – Concurs Naţional de Folclor pentru Tineri Interpreţi «Dor de Cânt Românesc»
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 mai 2018, 09:48
Festivalul – Concurs Naţional de Folclor pentru Tineri Interpreţi «Dor de Cânt Românesc» a ajuns la cea de-a XIII-a ediție, o ediție în care tradiția, folclorul și autenticitatea neamului românesc sunt puse la loc de cinste.
Festivalul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară, interpreţi ai cântecului popular românesc, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani,structurați pe trei sectiuni de vârstă,sub acompaniamentul Orchestrei «Rapsodia Vasluiului» condusă de dirijor Cristian Năstase.
Concursul se va desfășura în Sala de Spectacole a Casei de Cultură din comuna Cumpăna, în ziua de 19 mai 2018, începând cu ora 11.00.
Gala Laureaților şi Festivitatea de Premiere vor avea loc în ziua de 20 mai 2018, începând cu ora 12.00.
Această ediție a înregistrat peste 60 de concurenți, fapt ce ne dovedește faptul că festivalul a ajuns la un nivel ridicat de calitate, lucru care ne onorează.
Folclorul românesc din toată țara va fi prezent la Cumpăna, concurenții reprezentând județele : Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, București, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Dolj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava și Republica Moldova.
Juriul este alcătuit din personalități de prestigiu ai folcloristicii românesti. Președintele juriului este doamna Elise Stan – realizator emisiuni de folclor în cadrul TVR, care va avea o misiune deosebit de dificilă alături de ceilalți membrii: doamna Doina Ișfănoni – cercetător, etnolog in cadrul Muzeului Satului București, doamna Daniela Gibescu – specialist Electrecord România, doamna Marian Tănase-Marin – etnomuzicolog, interpret de muzică populară tradițională românească, domnul Grigore Leșe – doctor în muzică, interpret de muzicăpopulară tradițională românească, domnul Dorin Grama – director executiv Televiziunea Favorit, domnul Valentin Marian – redactor Sef Radio România Antena Satelor.
Recitalurile vor fi susținute de nume de răsunet ale folclorului românesc: Grigore Leșe, Polina Gheorghe, Mariana Man-Gheorghe, Ion Drăgan, Maria Tănase-Marin, Grigore Gherman, Adina Roșcași Cătălin Doinaș, Elena Plătică, alături de câștigătoarea Trofeului Festivalului ediției anterioare: Vasia Oprea.