Trupul lui Cristian Ţopescu va fi depus, joi, în intervalul 11.00-19.00, în Studioul 2 al TVR
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 15 mai 2018, 18:22
Trupul lui Cristian Ţopescu va fi depus, joi, în intervalul orar 11.00-19.00, în Studioul 2, potrivit unui comunicat al TVR.
„Televiziunea Română regretă dispariţia lui Cristian Ţopescu, vocea sportului românesc. (…) Cei care doresc să îşi ia rămas bun de la marele om de televiziune o pot face joi, 17 mai, în Studioul 2, în intervalul 11.00-19.00”, relevă sursa citată.
Potrivit comunicatului, Televiziunea Română este în doliu.
- CITEȘTE și: A murit Cristian Ţopescu! (update)
„Cristian Ţopescu, cel care şi-a legat vocea de marile victorii ale sportului românesc, a trecut în nefiinţă. Comentator de legendă, a fost vocea care a adus în casele românilor marile performanţe ale sportivilor noştri, anunţând prima notă de 10 din istoria gimnasticii, mondialele de fotbal unde tricolorii au intrat în istorie sau victoria Stelei în Cupa Campionilor. În urmă cu 51 de ani, tot într-o lună de mai, Cristian Ţopescu făcea cunoştinţă cu Televiziunea Română şi cu meseria care avea să îi definească întreaga viaţă”, se arată în comunicat.
Începând cu anul 1967, a lucrat în TVR ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, realizator de emisiuni, director general adjunct, consilier PDG, mai arată sursa citată.