Miercuri începe pentru credincioșii musulmani Luna Sfântă Ramazan. Tradiții și obiceiuri
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 15 mai 2018, 16:11
„O, voi cei care credeţi, vi s-a scris vouă Postul, aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră, poate veţi fi dreptcredincioşi“
Sura Bakara 183
„În Luna Ramazan, se deschid Porțile Raiului, se închid Porțile Iadului iar Șeytan ( Satana) este legat în lanțuri”
Muslim, Sıyam 2, (1079)
Comunitatea musulmană din România începe miercuri, 16 mai, Postul din Luna Sfântă Ramazan, informează Muftiatul Cultului Musulman din România.
Luna Ramazan semnifică începutul revelării Coranului Cel Sfânt, acest eveniment fiind consemnat a fi avut loc în Noaptea Sfântă de Kadir, a 27 noapte din Luna Sfântă Ramazan, în peştera Hira din muntele Nur de lângă oraşul Mecca, în anul 610 revelaţie ce a durat 23 de ani.
„Aceste zile sunt luna Ramazan, în care a fost trimis Coranul, drept călăuză pentru oameni, dovezi limpezi pentru drumul cel drept și Îndreptar [Al-Furqan]. Și oricare dintre voi care este prezent în această lună, să o țină ca Post“ – Sura Bakara 185
Învăţăturile islamice impun ca de la începerea Postului, timp de 30 de zile, credincioşii musulmani să parcurgă un ciclu spiritual profund, distinct normelor cotidiene de pe parcursul anului, cele patru săptămâni fiind petrecute în reculegere şi rugăciune, pentru primenirea corporală şi spirituală.
Potrivit tradiţiei şi preceptelor religioase, postul şi efectuarea celor cinci rugăciuni zilnice, de preferinţă în cadrul unei geamii, sunt urmate în perioada nocturnă de cina – „Iftar“, pe care musulmanii o împart cu prietenii, rudele, cunoscuţii sau pelerinii. În aceaşi perioadă, masa rituală de dinaintea zorilor – „Sahur“, este luată în familie.
Pentru a marca semnificaţia deosebită a acestei Luni Sfinte, slujbele din moschee, „mukabele“, încep dimineaţa, cu citirea Coranului Cel Sfânt, de către imami, la care participă femeile. Seara are loc slujba, „teraavih“, cu participarea bărbaţilor cât și a femeilor din comunitate.
Postul în Luna Sfântă Ramazan nu înseamnă doar abstinența fizică ci și cea spirituală. Călătorii, femeile gravide, femeile care alăptează și bolnavii pot amâna postul, urmând a-l ține ulterior.
În această lună, considerată a iertării și a milei, musulmanii trebuie să aibă un alt comportament specific preceptelor islamului. Religia islamică stabilește postul ca un mijloc de purificare, un exercițiu de autocontrol și o dovadă de credință.
Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, Cel Care i-a revelat Profetului Muhammed (Pbuh) Cartea Sfântă, Coranul. Tradiţia islamică spune că tot în această perioadă porţile Paradisului sunt deschise, cele ale iadului sunt ferecate, iar diavolii sunt încătușați.
Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr (Kadîr Gecesi–Noaptea Atotputernică), celebrată anul acesta în noaptea de 10/11 iunie. În această noapte se consideră că Allah Atotputenicul i-a revelat Cartea Sfântă, Coranul – Profetului Muhammed(Pbuh). Tradiţia spune, de asemenea, că tot în această noapte rugăciunile sunt îndeplinite, adică se înfăptuiesc.
Referindu-se la acest eveniment, Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, dorește ca această Lună Sfântă Ramazan să umple sufletele cu adorarea lui Allah, să ne întoarcă către Creator și să ne fie acceptată căința de păcate! Fie ca Postul să nu ne fie în zadar și să fie primit de către Allah!
Ramazan fericit !
Ramazan ayiniz qayirli bolsin!
Ramazan ayi hayirli ve mübarek olsun !
Şehr-u ramadan mubarak !