Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua Naţională a Tineretului

Ziua Naţională a Tineretului

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 2 mai 2018, 09:51

Ziua Naţională a Tineretului este sărbătorită în fiecare an, la 2 mai, fiind instituită prin Legea nr. 425/25 octombrie 2004.

Proiectul legislativ privind decretarea acestei zile a fost iniţiat în anul 2004, de către 15 deputaţi reprezentând toate formaţiunile politice parlamentare. Respinsă de către Senat, la 1 aprilie 2004, propunerea legislativă a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 5 octombrie 2004.

Astfel, conform Legii nr. 425/25 octombrie 2004, ziua de 2 mai a devenit Ziua Naţională a Tineretului.

Potrivit prezentei legi, cu prilejul acestei zile, sunt organizate şi prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în domeniul tineretului acordă sprijin material, financiar şi organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile. De asemenea, legea prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune să difuzeze, în perioada 26 aprilie-2 mai, emisiuni despre problematica tineretului.

Începând din 2016, anual, un oraş din România primeşte titlul de Capitala Tineretului din România. Capitala Tineretului din România funcţionează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, fiind un program naţional destinat tinerilor, având ca scop dezvoltarea ecosistemelor de tineret din zonele româneşti, în general, şi din mediul urban, în mod special. Desemnarea acestui oraş se face în urma unui concurs de concepte, iar oraşul respectiv este sprijinit financiar, respectiv prin formare şi consultanţă, pentru a implementa iniţiativele din dosarul de candidatură, potrivit site-ului capitalatineretului.ro.

Primul oraş din România desemnat Capitala Tineretului din România a fost Timişoara, care a deţinut acest statut în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017, ediţia din 2017 a programului desfăşurându-se sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis. Începând cu 2 mai 2017, Capitala Tineretului din România este Municipiul Bacău, până la 1 mai 2018. În noiembrie 2017, în cadrul celei de-a II-a ediţii a Summitului Tinerilor, care a avut loc la Bacău, Baia Mare a fost desemnată Capitala Tineretului din România pentru perioada 2 mai 2018 – 1 mai 2019. #UTurn, conceptul prezentat de Baia Mare, îşi propune să testeze de-a lungul unui an un program menit să creeze oportunităţi atractive pentru tineri, astfel încât aceştia să fie activi şi determinaţi să rămână şi să se implice în comunitate.

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța: 34 de permise reținute și amenzi de aproape 300.000 de lei
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 15:41

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța: 34 de permise reținute și amenzi de aproape 300.000 de lei

Aproximativ 800 de polițiști din structurile operative acționează, în acest sfârșit de săptămână, în județul Constanta, principala lor...

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța: 34 de permise reținute și amenzi de aproape 300.000 de lei
AUDIO | Dascălul Aura Văceanu: Lectura, un element formativ puternic, la care tot mai mulți tineri renunță
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 15:11

AUDIO | Dascălul Aura Văceanu: Lectura, un element formativ puternic, la care tot mai mulți tineri renunță

Înainte de anul 1990, regulamentul școlar era mai respectat, iar colaborarea între profesori funcționa bine. După Revoluție, asupra elevilor...

AUDIO | Dascălul Aura Văceanu: Lectura, un element formativ puternic, la care tot mai mulți tineri renunță
HÂRȘOVA: Numirea lui Bogdan Bola ca manager al Spitalului Orășenesc, contestată
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 15:03

HÂRȘOVA: Numirea lui Bogdan Bola ca manager al Spitalului Orășenesc, contestată

Încă o numire cu scandal în sistemul sanitar constănțean. După schimbarea șefei UPU, din cadrul Spitalului de Urgență Constanța, acum...

HÂRȘOVA: Numirea lui Bogdan Bola ca manager al Spitalului Orășenesc, contestată
Câștigătorii concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”, organizat de UOC
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 13:46

Câștigătorii concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”, organizat de UOC

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP), din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), a organizat joi, 3 aprilie 2025, cea...

Câștigătorii concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”, organizat de UOC
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 13:08

6 aprilie – Ziua NATO în România

NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-şi respecta obligaţiile în cadrul Alianţei este de...

6 aprilie – Ziua NATO în România
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 11:20

Avertizări ANM de vreme rea până pe 10 aprilie

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o informare meteo de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol, precipitaţii...

Avertizări ANM de vreme rea până pe 10 aprilie
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 10:45

CFR: Circulația trenurilor pe raza regionalelor IAȘI și BRAȘOV, afectată de ninsori și vânt puternic

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, la această oră, circulația feroviară se desfășoară în condiții meteo...

CFR: Circulația trenurilor pe raza regionalelor IAȘI și BRAȘOV, afectată de ninsori și vânt puternic
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 09:48

UCRAINA: Rusia continuă atacurile cu rachete. Aviațiile poloneză și aliate, în alertă

Trei persoane au fost rănite la Kiev într-un „atac cu rachete”, a anunţat duminică primarul capitalei ucrainene Vitali Kliciko, la două zile...

UCRAINA: Rusia continuă atacurile cu rachete. Aviațiile poloneză și aliate, în alertă