Apel către constănțeni. DONAȚI SÂNGE!
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 aprilie 2018, 12:06
Centrul Regional de Transfuzii Constanţa lansează un nou apel către locuitorii judeţului să doneze sânge, indiferent de grupa sanguină.
Solicitările de material transfuzional au crescut şi îşi vor continua trendul ascendent odată cu începerea sezonului estival, când pe litoral sosesc mii de turişti.
Pe de altă parte, în pofida mesajelor şi acţiunilor de recoltare, numărul donatorilor a rămas la jumătate din cel necesar, de cel puţin 60 – 70 zilnic.
Pentru a le putea asigura pacienţilor materialul transfuzional necesar, Centrul de Transfuzii are nevoie de un număr mare de donatori, motiv pentru care conducerea instituţiei roagă insistent persoanele sănătoase să doneze sânge, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 7,30 şi 13,00, inclusiv pe 30 aprilie.