Ascultă Radio România Constanța Live

Teatru-dans, comedie, dramă documentară – un program variat al Teatrului de Stat Constanța, în acest weekend

Teatru-dans, comedie, dramă documentară – un program variat al Teatrului de Stat Constanța, în acest weekend

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 aprilie 2018, 12:12

Spectacolul de teatru – dans „SIMFONIA DEZUMANIZĂRII”, realizat de Total Dance Center în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanţa (TSC), este primul spectacol al acestei săptămâni, programat joi, 26 aprilie, la ora 19.00.
Distribuţia este alcătuită din dansatorii Roxana Gabriela Gurău, Ruxandra Timoaşcă, Bianca Mîrşu, Amalia Rusescu, Roxana Căbău, Cristian Daniel Osoloş, Claudian Anca şi Sebastian Rață.
Este un spectacol complex, care a implicat o largă echipă de creaţie. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Cristian Daniel Osoloş, asistent de regie este Corina Tiron, iar asistent de coregrafie – Roxana Gurău. Scenografia este realizată de Carmen Iuliana Consferenț şi Laurențiu Jinga, iar muzica este concepută de Adrian Stavian. Fotografiile sunt creaţiile lui Marian Adochiței, Bogdan Mîrşu şi Simona Husaru, concepţia grafică îi aparţine Isabelei Dan, iar textul monologului este semnat de Bogdan Papacostea. Actorii ale căror voci vor fi auzite sunt Florina Stănculeț şi Marian Adochiței.
Cu toate tragediile și știrile teribile care circulă necontenit în mediul informativ, în mod inevitabil începi să simți cum te stăpânește o senzație îngrozitoare și tot mai crescută de neputință față de situația lumii.
Șocul astfel creat conduce la un sentiment de extenuare profundă.
Cândva obișnuiam să urlăm. Acum, doar oftăm…

Vineri, 27 aprilie, de la ora 19.00, spectacolul programat este drama documentară „JURNAL DE ROMÂNIA. CONSTANȚA”, care îşi aşteaptă publicul pentru a-l confrunta cu adevărul oraşului său.
Regizoarea Carmen Lidia Vidu a distribuit şase actriţe care, de această dată, se joacă pe ele însele, încercând să răspundă la câteva întrebări pe care rareori ni le punem: Cât de mult ne influențează localitatea noastră și cât de mult influențăm noi comunitatea din care facem parte? Cum trăiește un artist? Cum simt ei (artiștii) orașul astăzi, unde trăiesc, din ce se hrănesc? Cum arată Constanța trăită/văzută prin ei?
Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu sunt cele şase voci ale spectacolului. Grafica şi editarea video sunt realizate de Cristina Baciu, iar scenografia şi costumele, de Lăcrămioara Dumitrașcu.

Sâmbătă, 28 aprilie, la ora 19.00, este programat spectacolul „TESTOSTERON”, de Andrzej Saramonowicz, care se bucură de un mare succes la publicul constănțean, încă de la primul spectacol, din 2 martie a. c.. Menționăm că, pe alocuri, limbajul este licențios, astfel încât nu recomandăm spectacolul minorilor sau celor sensibili la exprimări mai dure.
Comedia – cult „Testosteron” a fost primită cu mare entuziasm, atât în Polonia, cât și în străinătate, fiind jucată pe scene din Marea Britanie, Turcia, Cehia, Bulgaria etc., iar cel mai mare succes l-a avut ecranizarea, care a atras circa 1,4 milioane de spectatori polonezi.
În varianta TSC, cei șapte actori care susțin partiturile participanților la o nuntă ratată sunt Marian Adochiței, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi, Adrian Dumitrescu, iar adaptarea textului și regia îi aparțin tânărului regizor timişorean Traian Şoimu.
Scenografia este semnată de timişoreanul Zsolt Fehérvári și asistent scenograf este Lăcrămioara Dumitrașcu, cea care a realizat şi grafica afişului. Muzica îi aparţine compozitorului constănţean Adrian Mihai, aflat la a cincea colaborare cu TSC. Traducerea textului a fost realizată de Ioana Diaconu Mureșan, coordonator de programe în cadrul Centrului de Limbă şi Cultură Poloneză al Universității „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.

Duminică, 29 aprilie, la ora 19.00, spectatorii sunt invitați într-un fel de Las Fierbinţi oltenesc, textul spectacolului „NIȘTE… NĂROJI” fiind adaptat de Iulian Enache după „La Lilieci” de Marin Sorescu.
Tot Iulian Enache semnează și regia, punând accent pe momentele cheie ale satului, nunta şi înmormântarea, și încercând să evidenţieze simbolic semnificaţiile profunde, fără a pierde din vedere umorul intrinsec al textului sorescian.
O distribuție numeroasă, de mare valoare, populează satul de pe scenă: Mirela Pană, Dana Trifan Enache, Marian Adochiței, Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu Toma, Liliana Bărăscu, Turchian Nasurla, Paula Prodan, Georgiana Rusu, Alina Manțu, Remus Archip, Dan Cojocaru, Andrei Cantaragiu, Robert Danci și Cosmin Mihale. Muzica a fost compusă de Adrian Mihai, iar scenografia poartă semnătura Sanda Mitache.

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 14:11

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Delta Dunării a semnat contractul de finanţare pentru funcţionarea acestei structuri în perioada actuală de...

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 13:21

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu

Independentul Călin Georgescu și Elena Lasconi, candidatul USR, au intrat în finala pentru Cotroceni, din 8 decembrie. Potrivit datelor AEP,...

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu
MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 11:59

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot

Poliţia a înregistrat, duminică, 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot, dintre care 126...

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot
Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 11:32

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă

La data de 23 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:53

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol

Asttăzi, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari tulceni în cazul producerii unui accident...

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:33

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu

După numărarea a 99,93% din procesele-verbale centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă la nivel de ţară, independentul Călin...

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 08:33

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole

Peste 50 de firme furnizoare de echipamente agricole s-au înscris încă din prima zi a programului „Rabla pentru tractoare”, care...

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale. Inițial dat favorit de sondajele la ieșirea...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale