Cele mai multe şcoli din județul CONSTANȚA nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu
Publicat de Arantxa Catană, 24 aprilie 2018, 19:03
Invitat la şedinţa cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, colonelul Daniel Popa, a spus că, în judeţul Constanţa, cele mai multe şcoli nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu.
În perioada următoare vor consilia directorii pentru elaborarea acestor autorizaţii.
„Avem la nivel de județ 134 de clădiri care nu sunt autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu și doar 30 autorizate. Este o situație autorizată de anul trecut. Noi avem în portofiliu și astfel de activități, deci nu numai să venim să controlăm. Putem să venim și să vă sprijinim la unele activități, să vă acordăm asistența tehnică necesară, dar rugămintea este să o solicitați până să vină controlul”, a declarat colonelul Daniel Popa.
În judeţul Constanţa sunt peste 109 mii de elevi, care învaţă în şcolile de stat şi particulare.