Simona Halep o va înfrunta pe Viktorija Golubic în primul meci, România- Elveția
Publicat de Claudiu Dobrescu, 20 aprilie 2018, 18:46
Astăzi a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor din barajul pentru Grupa Mondială, România – Elveţia, în cadrul Fed Cup by BNP Paribas.
Meciurile se vor disputa mâine și poimâine în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.Prima partidă este programată mâine la ora 13.00, între Simona Halep (locul 1 WTA) şi Viktorija Golubic (115 WTA).
Al doilea meci de simplu al zilei se va disputa între Irina Begu (38 WTA) și Timea Bacsinszky (locul 46 WTA). Duminică, de la ora 12.00, jucătoarele celor două echipe se vor confrunta în următoarele partide: Halep – Bacsinszky, Begu – Golubic, iar la dublu, Irina Begu / Simona Halep – Patty Schnyder / Jil Teichmann.
La această confruntare, jucătoarea Sorana Cîrstea va fi rezervă în echipa țării noastre.
Echipa care va câștiga se va califica din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.