Combaterea schimbărilor climatice – temă de dezbatere la Parlamentul European
Publicat de Arantxa Catană, 16 aprilie 2018, 20:14
Membrii Parlamentului European s-au reunit la Strasbourg, pentru cea de-a IV-a sesiune plenară a legislativului european din acest an.
Luni, s-a discutat despre combaterea schimbărilor climatice.
„Emisiile de dioxid de carbon generate de transport, agricultură, clădiri și deșeuri trebuie reduse cu 30% în Uniunea Europeană – un deziderat care ar trebui îndeplinit în cel mult 12 ani. Mai mult, orice tăiere de arbori, în interiorul UE, va trebui reechilibrată prin noi plantări. Tot luni, eurodeputatul Daciana Sârbu a prezentat un raport despre aplicarea celui de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu. Subiectul «Protecția Mediului» va fi și marți pe agenda Parlamentului de la Strasbourg. Discuțiile se vor axa pe construirea unei economii circulare – o industrie în care deșeurile menajere ajung să fie reciclate și refolosite”, a declarat de la Strasbourg colega noastră, Cristina Ghelasie.
Marți, preşedintele francez, Emmanuel Macron, va dezbate viitorul Europei cu deputaţii europeni şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Este de aşteptat să se vorbească şi despre situaţia din Siria.
Alte subiecte care vor fi abordate de eurodeputaţi sunt libertatea presei şi siguranţa jurnaliştilor, precum şi scurgerea de date prin reţeaua Facebook către grupul de influenţă Cambridge Analytica.