Jucării contrafăcute şi nedeclarate la vamă, confiscate în portul Agigea
Publicat de , 10 decembrie 2014, 10:35
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud-Agigea, din China, pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Teleorman, 48.200 de jucării pentru copii susceptibile a fi contrafăcute şi nedeclarate, cu o valoare totală de peste 1.200.000 lei.
În urma controlului au mai fost identificate 1.200 de jucării reprezentând seturi pentru confecţionat brăţări, susceptibile a fi contrafăcute, precum şi alte 47.000 de seturi care nu fuseseră declarate la întrarea în ţară. Marfa care purta însemnele distinctive ale unei firme cunoscute şi cea nedeclarată, evaluată la aproximativ 1.211.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit administratorului societăţii comerciale, un cetăţean român, în vârstă de 47 ani şi domiciliat în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, respectiv „folosire de acte nereale faţă de autoritatea vamală”.
Foto: arhivă