Criză în Siria: Angela Merkel spune că Germania „sprijină“ intervenţia militară, considerând-o „necesară şi corespunzătoare“
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 aprilie 2018, 11:35
Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă că guvernul său ”susţine” atacurile occidentale care au vizat regimul sirian, o „intervenţie militară necesară şi corespunzătoare” după presupusul atac chimic din urmă cu o săptămână de la Douma, care a făcut zeci de morţi, relatează AFP.
„Susţinem faptul că aliaţii noştri americani, britanici şi francezi (…) şi-au asumat responsabilitatea. Intervenţia militară era necesară şi corespunzătoare”, a precizat, într-un comunicat, Angela Merkel, care a anunţat joi că Germania nu va lua parte la nicio acţiune militară.