Salariul minim pe economie va fi de 975 de lei, de la 1 ianuarie 2015
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 decembrie 2014, 14:47
Salariul minim pe economie va fi de 975 de lei, de la 1 ianuarie 2015, iar pensiile vor fi majorate cu 5%, a declarat marți Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la România TV.
‘Așa cum am anunțat și în lunile anterioare, toate măsurile pe care noi le-am promovat sunt susținute prin bugetul anului 2015. Salariul pe economie, cel minim, va crește începând cu 1 ianuarie, de la 900 — cât este în momentul de față — la 975 (lei, n.r.), iar a doua majorare se va produce începând cu 1 iulie, de la 975 la 1.050 (lei, n.r.), astfel încât să încheiem anul 2015 cu salariul minim pe economie 1.050 de lei’, a afirmat ministrul Muncii.
Potrivit Rovanei Plumb, pensiile vor fi majorate cu 5%, iar pensia minimă va ajunge la 400 de lei.
‘În ceea ce privește pensiile, facem o majorare a pensiilor cu 5%, respectiv a valorii punctului de pensie, pentru că ne permite bugetul să avem o majorare mai mare decât rezultă din calculul aplicării formulei din Legea 263 — Legea pensiilor. Deci pensiile vor fi majorate cu cinci puncte procentuale, iar pensia minimă, cea de 350 de lei, va fi majorată la 400 de lei, astfel încât cei care beneficiază în momentul de față de 350 de lei — ca și pensie minimă socială, 360, 370 (lei, n.r.) — toți vor ajunge la 400 de lei’, a precizat Rovana Plumb.