UPDATE Conflictul de la Sanatoriul Techirghiol, pe cale de a se stinge
Publicat de magda.chirana, 9 decembrie 2014, 12:38
Conflictul de la Sanatoriul Balnear din Techirghiol este pe cale de a se stinge.
Contactat telefonic, astăzi, directorul Alexandru Georgescu a declarat pentru Radio Constanţa că nu ia în calcul varianta demisiei, dar a promis că îşi va revizui stilul exigent şi va avea o comunicare mai bună cu salariaţii.
Toate revendicările îşi vor găsi rezolvare, mai puţin cea cu demisia, a promis acesta.
Oamenii au cerut, printre altele, suplimentarea personalului.
Pe de altă parte, salariaţii au început demersurile pentru a obţine autorizaţiile de protest şi vor recurge la astfel de acţiuni dacă problemele nu le vor fi soluţionate, a declarat Nicolae Berbeacă, unul dintre participanţii la protestul de ieri.
Amintim, zeci de angajaţi ai Sanatoriului Techirghiol au participat ieri la un protest spontan prin care au cerut demisia noului director, acuzându-l de comportament abuziv.