Se prelungeşte suspansul pentru angajaţii Şantierului Naval Mangalia
Publicat de Arantxa Catană, 30 martie 2018, 14:47
Vineri, în şedinţa AGA, Şantierul Naval 2 Mai urma să renunţe la exercitarea dreptului de preempţiune privind achiziţia pachetului de acţiuni deţinut de coreeni la Şantierul Daewoo Mangalia.
Odată îndeplinit acest demers, olandezii de la Damen urmau să cumpere pachetul majoritar şi să cesioneze gratuit, 2% către statul român, acesta din urmă devenind acţionar majoritar.
Însă, din lipsă de cvorum, şedinţa a fost amânată pentru 2 aprilie, se arată într-un raport transmis de oficialii Şantierului.
De la şedinţă a lipsit reprezentantul Ministerului Economiei dar nici ceilalţi acţionari nu au venit.
„Sunt mici elemente procedurale de ordin tehnic care mai trebuie definite pentru a finaliza discuția, în sensul în care a fost iar negociată și încheiată cu reprezenții DAMEN încă din data de 21 martie. Nu s-a schimbat absolut nimic pe fond, lucrurile rămân așa cum au fost stabilite și cum au fost negociate. Mai este vorba strict de niște proceduri tehnice și elemente tehnice care mai trebuiesc îndeplinite, de unde și amânare de astăzi (vineri – 30 martie), pe luni, 2 aprilie. S-au modificat doar elemente de formă, de fapt nici măcar de formă, pentru că nu este vorba despre o problemă, ci elemente de formă – și da, oamenii pot sta liniștiți, absolut nimic nu s-a schimbat pe fond. De altfel, în convocatorul inițial erau propuse două date: 30 martie și 2 aprilie – și a fost nevoie de amânarea de astăzi (vineri – 30 martie) pentru luni, pentru îndeplinirea acestor elemente tehnice de formă, dar repet, pe fond nu s-a schimbat nimic”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei, Alexandru Macoveiciuc.
Situaţia s-ar putea clarifica până pe 24 aprilie, dată la care ar trebui să devină funcţională noua societate mixtă româno-olandeză, în care statul român este acţionar majoritar.
În prezent,1.000 de angajaţi ai Şantierului au de lucru iar 700 se află în şomaj tehnic sau concediu fără plată.