CONSTANȚA: Concurs Național „MADE FOR EUROPE”, etapa județeană
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 martie 2018, 12:26
Ministerul Educaţiei Naționale a lansat cea de-a XII-a ediţie a Concursului Naţional „Made for Europe”.
Această competiție are drept obiective valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale.
La etapa judeţeană, care se va desfăşura vineri, 23.03.2018, începând cu ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman”, participă patru unități de învățământ din județul Constanța. Cu această ocazie, va fi realizată o expoziţie cu produsele finale intrate în competiţia judeţeană.
Câştigătorii vor participa la etapa naţională ce va avea loc în perioada, 11-14 aprilie 2018, la Constanța.