Ziua Francofoniei celebrată prin poezie la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 21 martie 2018, 10:50
Anual, începând cu 1998, pe 20 martie, 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale.
Aflată deja la a IV-a ediţie, activitatea intitulată „Les piques – niques poétiques – Haikunoi”, derulată simultan în toată România, s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al d-nei Michaëlle Jean, Secretar General al OIF.
Astfel, ieri, elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanța au creat haiku-uri în limba franceză pe care, ulterior, le-au postat pe pagina oficiala a evenimentului.
Conform DEX, un haiku este o poezie japoneză alcatuită din trei versuri, primul şi ultimul din cinci silabe, al doilea din şapte. Acest tip de poezie nu prezintă doar constrângeri legate de formă, ci şi de exprimare a conţinutului.
Invitata de onoare a activităţii a fost Preşedinta Alianţei Franceze din Constanţa, prof. Marinela Mitrenga, care le-a vorbit elevilor despre importanţa limbii franceze şi locul acesteia în lume.
Întrucât activitatea poartă titlul „Les Piques-niques poétiques”, iar vremea nu a fost prea prietenoasă zilele acestea, la final, organizatoarele, profesoarele Olivia Frenţiu, Doina Grapă, Cristina Zaharia şi Florentina Gheorghe le-au oferit elevilor dulciuri care să mai atenueze regretul că picnicul nu a putut fi organizat în aer liber.