CERNAVODĂ: Măsuri împotriva inundațiilor
Publicat de Arantxa Catană, 20 martie 2018, 19:44
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a cerut, marți – 20 martie, autorităţilor locale din Cernavodă, să ia măsuri pentru a evita producerea de inundaţii.
Astfel, trebuie asigurat un stoc minim de nisip şi saci, pentru că se preconizează că nivelul Dunării va creşte.
„Pentru că se preconizează că va crește Dunărea și la o eventuală viitură, dacă ne atinge, să fim pregătiți. De regulă, zonele sunt cele de pe centru, unde se umflă Canalul Dunăre-Marea Neagră. Și pânza de apă freatică este foarte la suprafață, ne refulează în zona de centru a orașului, unde oamenii au case. Se lucrează la o consductă de preluare a apelor pluviale și canalizare – încă este în lucru, nu s-a dat în folosință”, a declarat șef serviciu Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Cernavodă, Gabriela Ionel.
La rândul său, consilierul Marian Iordache, spune că autorităţile sunt pregătite să intervină.
„Suntem pregătiți să intervenim în cazul în care se atinge cota de inundație. Se va bloca accestul apei din canal către oraș și apoi, cu pompe de mare putere, vom evacua apele din oraș. Riscul de inundații în Cernavodă nu a fost complet eliminat. Lucrarea care s-a făcut rezolvă în partea de est și sud a orașului preluarea apelor pluviale și dirijarea loc către Canalul Dunăre-Marea Neagră. Avem o protecție făcută cu vane, cu diguri, în posibilitatea ca apa care ar veni către oraș să poată fi evacuată cu pompe. Pompele sunt, în acest moment, pregătite pentru intervenție, iar dacă se va impune, vom interveni”, a precizat Marian Iordache.