Licitația pentru sigla, palmaresul și culorile echipei FC Farul Constanța se va relua pe 27 martie
Publicat de Catalin Donose, 19 martie 2018, 14:20
Marți, 27 martie se va relua licitația pentru adjudecarea siglei, palmaresului și culorilor echipei FC Farul Constanța.
La ultima licitație, pe 19 decembrie a câștigat Eugen Palcu, reprezentantul fostului patron Giani Nedelcu, cel care a falimentat echipa.
Au fost atunci șase participanți:
– Consulting And Construction Investment SA – prin împuternicitul Constantin Louis Bucăloiu (societate deținută de fostul arbitru Constantin Frăţilă),
– SSC Farul Constanța, prin reprezentanţii George Muzaca şi Ercal Memet,
– fostul fotbalist Dennis Şerban – prin împuternicit Dorin Raicu,
– Alexandru Putină – prin împuternicit Ion Draica,
– Eugen Palcu,
– Elena Tragone.
Suma cu care s-a câștigat a fost de 904.450 lei (aproape 200.000 de euro), reprezentanții SSC Farul oprindu-se la 904.000 lei, atunci când au văzut, că Eugen Palcu este dispus să supraliciteze, în timp ce, reprezentantul lui Constantin Frăţilă s-a oprit la 800.000 de lei.
Suma nu a fost plătită în 30 de zile și licitația pentru adjudecarea siglei, palmaresului și culorilor echipei FC Farul Constanța va fi reluată, printre participanții siguri urmând să fie cei ai echipei SSC Farul Constanța.