Dobrogea se află sub incidența unei avertizări meteo
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 martie 2018, 07:50
Vremea în următoarele 24 de ore se menţine închisă şi rece.
Astăzi, la ora 6.00, a intrat în vigoare o nouă informare meteo de vreme rea, care va fi valabilă până pe 20 martie la ora 21.00.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de precipitaţii în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, polei, vreme deosebit de rece, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, temporar vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în extindere treptată dinspre sud-vest. În jumătatea de sud a ţării şi la munte acestea vor fi în general moderate cantitativ. Se va semnala polei sau gheţuş, în special în sudul teritoriului, iar vântul va avea unele intensificări. Vremea se va menţine deosebit de rece, mai ales în regiunile extracarpatice.
Maximele termice de luni în Dobrogea, se vor încadra între minus 2 şi + 2 grade Celsius.