Ascultă Radio România Constanța Live

Primele rezultate ale alegerilor din Rusia

Publicat de Adrian Băncilă, 18 martie 2018, 20:52

La Secția de votare de la Constanța, amenajată în sediul Consulatului General al Rusiei, au votat astăzi 35 de persoane. Alte 15 persoane și-au exprimat dreptul la vot prin intermediul urnei mobile care a ajuns la Tulcea, Brăila și Galați.

În țară au fost așteptați la vot aproximativ 700 de cetățeni ruși, iar la Constanța, numărul acestora este 70. Votul nu s-a efectuat pe liste, ci cu pașaportul.

Potrivit Agerpres, toate sondajele la ieşirea de la urne şi primele rezultate ale numărătorii parţiale a voturilor îl indică pe Vladimir Putin drept câştigător al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică în Rusia, transmit agenţiile de presă internaţionale.

Presa rusă de stat, preluată de DPA, publică un scor de 73,9% pentru preşedintele în exerciţiu, care şi-a asigurat astfel cel de-al patrulea mandat, fără a mai fi necesar un al doilea tur de scrutin, mai scrie sursa citată.

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 17:37

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a decis suspendarea...

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte
CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 16:21

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii

Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, ‘în mod regretabil’, cu...

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:43

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul

Joi, 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea...

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:18

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România

TikTok își consolidează activitatea de a proteja platforma prin lansarea Centrului Electoral dedicat alegerilor din România, printr-o nouă...

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:43

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:14

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 13:49

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Făgărașu Nou, a avut loc un...

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 11:40

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești

Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de...

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești