Întreaga organizație PRU Eforie a migrat la PMP
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 17 martie 2018, 16:23
Întreaga organizație din Eforie a Partidului România Unită (PRU), a decis, sâmbătă, 17 martie, să se alăture Partidului Mișcarea Populară (PMP).
Președinte PRU Eforie, Lucia Sărăcilă, împreună cu cei 11 membri ai Biroului Politic Local și cu un număr de 107 membri s-au înscris în Partidul Mișcarea Populară.
„Am hotărât să facem acest pas, deoarece avem încredere în politicile Partidului Mișcarea Populară și a faptului că acest partid poate face o opoziție reală față de actuala administrație din orașul Eforie dar și față de practicile acestora vis-a-vis de cetățenii orașului. Sunt convinsă că vom avea sprijin pentru a ne putea bate pentru și în interesul cetățenilor din Eforie” afirmă Lucia Sărăcilă.
Prezent la această întâlnire, președintele organizației județene PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a declarat: „Salut venirea noilor colegi care au decis să se alăture Partidului Mișcarea Populară, mai ales că nu este vorba doar de unul sau doi membri și este un pas făcut de o întreagă organizație a PRU, ceea ce denotă o maturitate politică și o responsabilitate din partea membrilor acestui partid. Mă onorează încrederea noilor colegi pe care mi-au acordat-o și mă responsabilizează în vederea aplicării unor politici pentru cetățeni prin crearea unei opoziții reale în Eforie. Sunt convins că alături de echipa PMP Eforie, noii colegi veniți de la PRU vor pune umărul la întărirea organizației județene a PMP Constanța. Le urez mult succes!”