Calendarul zilei – 8 decembrie
Publicat de Codrin RAITA, 8 decembrie 2014, 10:32
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 12:00 – şedinţa comună a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări cu Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 5001, etaj 5
- ora 12:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – corp A1, etajul 7, sala 7029
- ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
- ora 15:00 – Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului
* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent
* ora 15:00 – lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen
– Camera Deputaţilor
* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activităţi în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – şedinţă în plen
– Organizaţii
* Centrul de Studii în Istorie Contemporană organizează dezbaterea „Decembrie ’89. Adevăruri, controverse, manipulări” – ora 18:00, la Hotelul Intercontinental, Sala „Rapsodia”
– Social
* Asociaţia Studenţilor la Istorie „Dacia”, din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, organizează o licitaţie cu obiecte care au aparţinut unor personalităţi culturale şi sportive – ora 19:00, la Merci Charity Boutique, Str. Smârdan nr. 13. Sumele obţinute în urma licitaţiei vor fi donate centrului de plasament “Sfântul Nicolae”
– Economic
* Grupul de Presa MediaUno şi Comisia de Industrii si Servicii din Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Federaţia Patronală ACUE, Centrul Român al Energiei şi Adrem Automation, organizează dezbaterea cu tema „Legea privind energia termică în cogenerare şi implicaţiile asupra preţului căldurii” – ora 10:00, la Hotel Parliament Bucureşti, etaj 5
– Învăţământ, Cercetare
* Au loc Gala şi concursul din cadrul proiectului „5 licee – 5 teatre”, ediţia a 4-a – ora 17:00, la Teatrul Mic. Cinci trupe de teatru din cinci licee din capitală vor urca pe scenă pentru a prezenta piesele pregătite pe parcursul proiectului derulat în perioada octombrie – decembrie 2014. Evenimentul se va desfăşura pe tema „Drepturile Omului” sărbătorind şi „Ziua Internaţională a Drepturilor Omului” (10 decembrie)
– Istorie
* Tel Aviv: Institutul Cultural Român organizează o masă rotundă dedicată marcării a 25 de ani de la căderea comunismului în România – ora 17:00, la sediul ICR Tel Aviv. În cadrul discuţiilor vor fi evocate aspecte definitorii ale trecutului recent: perioada imediat premergătoare căderii regimului Ceuşescu, Revoluţia Română şi ecourile acesteia în cancelariile lumii, precum şi problematica tranziţiei şi aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunea Europeană
– Cultură
* Spectacolele radiofonice „Dureroasa neutralitate” şi „Vara Marelui Război” vor putea fi audiate, în avanpremieră, de la ora 11:00, la clubul de la Hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei. Spectacolele sunt dedicate împlinirii a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial
* Lansarea volumului „Seniorul Corneliu Coposu” – ora 19:00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu. Vor vorbi: Rodica Coposu, Cristian Fulger, Tudor Călin Zarojanu, Bogdan Murgescu, moderator Cătălin Strat
* Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România organizează o nouă ediție a Seratelor „Eminescu, jurnalistul” – ora 19:00, în sala Institutului Cultural Român din Bucureşti (Aleea Alexandru nr. 38). Vor participa: IPS Teodosie cu lucrarea „Eminescu și creștinătatea”, istoricul literar Nicolae Georgescu, care își va prezenta volumul „Boala și moartea lui Eminescu”; gen. dr. Mircea Chelaru cu lucrarea „Eminescu în sublim”. Moderator: Doru Dinu Glăvan
* Muzeul Naţional al Literaturii Române prezintă a şaptea secvenţă a programului Serile de poezie şi jazz ale MNLR „POEZIE. LA COMEDIE!” – ora 18:00, în Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti, Str. Sf. Dumitru nr. 2 (în Centrul Istoric). Vor susţine recitaluri publice patru dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani: Bogdan Ghiu, Augustin Ioan, Doru Mareş, şi Bogdan O. Popescu. Amfitrionii Serilor sunt poetul Dan Mircea Cipariu şi muzicianul Mircea Tiberian
* A II-a ediţie a Conferinței de Crăciun „From Here to Eternity” („De aici spre eternitate”), prezentată de profesorul Joseph Silk, membru al Royal Society, eveniment organizat de Institutul de Fizică Atomică, Filarmonica „George Enescu”, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Clubul Rotary București – Curtea Veche, cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii, a British Council și a Ministerului Educației Naționale – ora 18:30, la Ateneul Român
* Duetul croato-sloven de violonceniști „Cellos”, compus din Luka Šulić şi Stjepan Hauser, va concerta pentru prima oară în România – ora 20:00, la Sala Palatului
* Galeria GOLDART Ghildush organizează licitaţia unei noi colecţii de artă modernă şi postmodernă – obiecte reunite în licitaţia 135 a Casei Goldart Ghilduş – ora 19:00, în Intrarea I.L. Caragiale nr. 1
* Cluj-Napoca: „Concert de colinde şi «corinzi» din Ardeal”, susţinut de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, alături de grupuri de colindători, eveniment organizat de Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), împreună cu Consiliul Studenților din UBB și cu Organizația Studenților din UBB – ora 19:00, la Auditorium Maximum. La eveniment va fi prezent şi prof. univ. dr. Ion Cuceu, fostul director al Arhivei de Folclor a Academiei Române, care va avea un dialog cu Răzvan Roşu pe temele de actualitate în ceea ce priveşte fenomenul colindatului şi modul de promovare al acestuia
* Iaşi: Are loc spectacolul de teatru „Revizorul”, de Nikolai Gogol, în regia lui Horațiu Mălăele – ora 19:30, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Strada Agatha Bârsescu nr. 18
* Sibiu: Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg va oferi publicului un spectacol feeric, cu reprezentaţia “Spărgătorul de nuci” – ora 18:00, la Sala Transilvania
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Antena din Chişinău a Agenţiei Universitare pentru Francofonie şi Universitatea de Stat din Moldova organizează lansarea voumului „Programul de Studii Avansate a Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău. Conferinţe publice” (Ed. CEP USM, 2014) – ultima etapă a proiectului amplu cu acelaşi nume care s-a desfăşurat în perioada martie 2012 – iunie 2013 la Chişinău şi Bălţi – ora 11:00, în Sala Senatului Universităţii de Stat a Moldovei, bloc central, Str. A. Mateevici nr. 60. Volumul va fi prezentat de: acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău, Roman Kwiatkowski, responsabil birou Antena din Chişinău a Agenţiei Universitare pentru Francofonie (AUF), prof.univ.dr.hab. Otilia Dandara, prorectorul Universităţii de Stat din Moldova pentru activitatea didactică, prof.univ.dr.hab. Ludmila Zbanţ, decanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a USM, coordonator volum, conf.univ.dr. Claudia Cemârtan, decanul Facultăţii de Litere a USM; conf.univ.dr. Ion Gumenâi, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a USM şi conf.univ. Alexandru Solcan, decanul Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a USM
Aniversări – Comemorări
– Neprihănita Zămislire (Calendarul Romano-Catolic 2014)
– Sf. Mina (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2014)
– “Ziua Constituţiei României”, sărbătorită pentru prima dată în anul 1995, ca urmare a unei hotărâri a Parlamentului; la 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional prin care a fost aprobată Constituţia postcomunistă a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21.XI.1991 (Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003, varianta actuală fiind în vigoare din 29.X.2003)
– 1832, 8/20: Apare (neregulat, 1-3 numere pe săptămână), la Bucureşti, primul periodic românesc oficial, “Buletin, Gazeta administrativă” (actualul Monitor Oficial al României), sub conducerea lui Ion Heliade-Rădulescu; Buletinul va apărea până la 26.I./7.II.1859, cu unele modificări de titlu, când va fi înlocuit de “Monitorul Oficial al Ţării Româneşti”
– 1876: S-a născut scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu (m. 1955)
– 1876: S-a născut istoricul Constantin I. Moisil, considerat întemeietorul numismaticii moderne în România (din 1910 a organizat Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii, şi a condus prima publicaţie românească de numismatică, “Buletinul Societăţii Numismatice Române”); între anii 1923 şi 1938 s-a aflat la conducerea Arhivelor Statului din Bucureşti, de numele său legându-se reorganizarea acestei instituţii şi înfiinţarea Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie; membru onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1958)
– 1881: S-a născut soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe; membră fondatoare a Operei Române din Bucureşti (m. 1970)
– 1893: A murit generalul Alexandru Cernat, comandant al Armatei române de operaţii în timpul Războiului pentru independenţă de la 1877-1878 (n. 1834)
– 1904: România semnează, la Haga, alături de alte 24 de state, “Convenția internațională asupra regimului vaselor Crucii Roșii pe timp de război” – 110 ani
– 1915: S-a născut compozitoarea Florica Dimitriu (m. 1993)
– 1921: Are loc primul spectacol al Operei Române din Bucureşti (înfiinţate cu puţin timp înainte), cu “Lohengrin” de Richard Wagner (cu text românesc după o traducere de Şt. O. Iosif); dirijor – George Enescu (sediul de atunci al Operei era vechea clădire a Teatrului Liric, de lângă Cişmigiu)
– 1928: Radiodifuziunea Română transmite prima conferinţă adresată femeilor (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)
– 1928: S-a născut poetul, prozatorul, eseistul, publicistul şi profesorul Toma-George Maiorescu
– 1932: S-a născut sculptorul Constantin Foamete (m. 1998)
– 1933: S-a născut Alecu Croitoru (numele real: Alexandru Gheorghe Croitoru), regizor de film, scenarist, actor, profesor universitar şi poet. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 18 decembrie 1933
– 1950: S-a născut Nicu Vladimir, cântăreţ de muzică folk (m. 1995)
– 1951: S-a născut medicul Ioanel Sinescu, şeful Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni; membru titular al Academiei Române din 2011
– 1953: S-a născut Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog, profesor universitar, eseist, traducător şi critic literar
– 1957: S-a născut Ştefan Hruşcă, solist vocal, instrumentist şi compozitor
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniune a Eurogrup, la care este aşteptat președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi (8 – 9 dec.)
– Washington: Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, se adresează Consiliului pentru Relaţii Externe asupra priorităţilor pentru realizarea unui acord global asupra schimbărilor climatice
– Washington: Vizită oficială a prinţului William şi a soţiei sale, ducesa Catherine de Cambridge; primire la Casa Albă
– Washington: Secretarul de stat american, John Kerry, susţine un discurs la Camera Americană de Comerţ, asupra comerţului şi investiţiilor în Orientul Mijlociu
– Praga: Vizita premierului francez, Manuel Valls
– Moscova: Vizita ministrului belgian de externe, Didier Reynders (8 – 9 dec.)
– Teheran: Vizită a ministrului sirian de externe, Walid Mouallem
– Pristina: Parlamentul kosovar, ales la alegerile legislative din luna iunie a acestui an, se reuneşte pentru alegerea preşedintelui
– Havana: Cel de-al 5-lea Summit Caricom-Cuba
– Veracruz, Mexic: Cea de-a 24-a ediţie a Summitului Ibero-American (8 – 9 dec.)
– Tokyo: Reprezentantul special al SUA pentru Coreea de Nord, Sung Kim, vizitează Japonia (8 – 9 dec.)
– Viena: Conferință privind impactul umanitar al armelor nucleare, organizată de Ministerul austriac al Afacerilor Externe (6 – 9 dec.)
– Ottawa, Canada: Conferința internațională privind cercetarea zonei arctice multisectoriale „Arctic Change 2014” (8 – 12 dec.)
– Bruxelles: O nouă zi de grevă în mai multe provincii şi în capitală, împotriva măsurilor de austeritate anunţate de noul Guvern
– Bangkok: ONU publică raportul anual asupra producţiei de opiu în Birmania şi Laos
– Monaco: Reuniunea Comitetului Internaţional Olimpic (8 – 9 dec.)
Aniversări – Comemorări
– 65 î.H.: S-a născut poetul latin Horaţiu (Quintus Horatius Flaccus) (m. 8 î.H.)
– 1681: A murit pictorul olandez Gerard Terborch (n. 1617)
– 1830: A murit Benjamin Constant, scriitor şi om politic francez; unul dintre primii gânditori politici care s-a autodenumit liberal și, totodată, un important doctrinar al liberalismului din secolul al XIX-lea (n. 1767)
– 1832: S-a născut Bjørnstjerne Bjørnson, poet, prozator, dramaturg şi publicist norvegian, unul dintre “cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland şi Jonas Lie); Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1903 (m. 1910)
– 1862: S-a născut dramaturgul francez Georges Feydeau; autor celebru de vodeviluri şi comedii înrudite cu farsa (m. 1921)
– 1864: A murit George Boole, matematician, logician şi filosof britanic; considerat creatorul logicii matematice moderne (n. 1815) – 150 de ani
– 1865: S-a născut compozitorul finlandez Jean Sibelius (m. 1957)
– 1869: În Bazilica Sfântul Petru, are loc primul Conciliu al Vaticanului, convocat de Papa Pius al IX-lea prin scrisoarea apostolică “Aeterni Patris” din 29 iunie 1868; acesta a fost cel de-al douăzecilea conciliu ecumenic al Bisericii Catolice. La conciliu au participat aproape 800 de reprezentanți din numeroase dieceze. Au avut loc 93 de ședințe ale conciliului între 8 decembrie 1869 și 1 septembrie 1870. Sarcinile primordiale au fost definiția dogmei Infalibilității Papale și confirmarea poziției Bisericii Catolice față de raționalism, relativism, liberalism şi materialism – 145 de ani
– 1886: S-a născut pictorul mexican Diego Rivera (m. 1957)
– 1890: S-a născut compozitorul ceh Bohuslav Martinů (m. 1959)
– 1902: S-a născut Wifredo Lam, pictor, litograf, sculptor şi ceramist cubanez (m. 1982)
– 1916: S-a născut regizorul american de film Richard Fleischer (m. 2006)
– 1918: S-a născut baritonul francez Gérard Souzay (m. 2004)
– 1925: S-a născut Sammy Davis Jr., dansator, cântăreţ şi entertainer american (m. 1990)
– 1927: A murit Paul Gore, istoric şi publicist din R. Moldova; contribuţii la studiul istoriei românilor basarabeni; a susţinut mişcarea de eliberare a Basarabiei şi de unire a acesteia cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1875)
– 1930: S-a născut actorul şi regizorul austriac de film Maximilian Schell (m. 2014)
– 1936: S-a născut actorul american de film David Carradine (fiul legendarului actor John Carradine) (m. 2009)
– 1939: S-a născut flautistul irlandez James Galway – 75 de ani
– 1943: S-a născut cântărețul, compozitorul și textierul american Jim Morrison, solistul trupei rock “The Doors” (m. 1971)
– 1953: S-a născut actriţa americană de film Kim Basinger
– 1955: Crearea drapelului european, care cuprinde 12 steluţe galbene dispuse în cerc pe un fond albastru; numărul steluţelor este invariabil, 12 fiind simbolul perfecţiunii, iar dispunerea lor simbolizând uniunea popoarelor europene; această emblemă a fost adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei, la propunerea Adunării Parlamentare; începând din mai 1986, drapelul Consiliului Europei, este, totodată, şi emblema oficială a Uniunii Europene
– 1957: S-a născut actriţa rusă Marina Golub (m. 2012, într-un accident rutier)
– 1966: S-a născut cântăreaţa britanică Sinead O’Connor
– 1978: A murit Golda Meir (născută Golda Mabovici), om politic israelian, unul dintre fondatorii statului Israel; al patrulea prim-ministru al statului, prima femeie din Israel şi a treia din lume ce a ocupat o astfel de funcţie importantă (n. 1898, la Kiev, Ucraina)
– 1980: A murit (a fost asasinat, la New York) John Lennon, interpret şi compozitor britanic de muzică pop; membru fondator al cunoscutei formaţii “The Beatles” (n. 1940). NOTĂ: La 9.X.2000 văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a inaugurat, la Tokyo, primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formaţiei “The Beatles”
Sursa: RADOR