Portarul Valentin Cojocaru de la Viitorul își dorește victoria cu FCSB
Publicat de Catalin Donose, 8 martie 2018, 07:19
Portarul echipei FC Viitorul, Valentin Cojocaru, a declarat, că în partida cu FCSB, programată în deplasare, în prima etapă a play-off-ului Ligii I, se gândeşte doar la cele trei puncte puse în joc.
‘A fost o bucurie foarte mare după ce ne-am calificat în play-off. Suntem o echipă tânără şi am reuşit să atingem un obiectiv important. Cu FCSB e un meci foarte important, e primul din play-off şi vrem să începem foarte bine. Ne gândim doar la cele trei puncte’, a spus Cojocaru.
‘Sperăm să jucăm mai bine în play-off. Trebuie să ne concentrăm, să facem cât mai multe puncte, iar la sfârşit vom vedea pe ce poziţie ne vom clasa. Eu am venit cu inima deschisă la Viitorul şi cred că am ajutat cât am putut echipa până acum. Lucrurile se vor remedia cred eu în scurt timp şi vom arăta un fotbal mult mai bun în play-off’, a adăugat portarul constănțenilor.
La rândul său, mijlocaşul Tudor Băluţă a afirmat că îşi doreşte ca FC Viitorul să continue în play-off parcursul bun din debutul acestui an. ‘Am avut o serie foarte bună în primele patru meciuri din acest an, cu un egal şi trei victorii. Sperăm să avem numai rezultate pozitive şi în continuare. Urmează un meci tare cu FCSB. Vrem să arătăm că suntem valoroşi, că avem o echipă foarte bună şi că nu întâmplător am fost campioni anul trecut. Trebuie să ne apărăm acest titlu şi vom încerca să obţinem un rezultat cât mai bun duminică’, a menţionat Tudor Băluţă.
Echipa de fotbal FC Viitorul întâlneşte, duminică, de la ora 20,45, în deplasare, formaţia FCSB, într-o partidă contând pentru etapa 1 a play-off-ului Ligii I.