Fierarii au adus umorul adevărat și plăcerea dialogului pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 7 martie 2018, 11:35
Seara trecută, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19 00 s-a jucat piesa Fierarii de Milos Nikolic, în regia lui Horațiu Mălăele.
Constănțenii s-au întâlnit cu actorii Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, George Mihăiță, Valentin Teodosiu și Mircea Rusu într-un spectacol de zile mari.
În piesă este vorba despre un fierar neamţ care află după mult timp că fiul lui este de fapt fiul unui român, conceput în timpul războiului, când el era pe frontul sovietic.
Soţia sa a făcut un copil tot cu un fierar. Şi nici soţia acestuia din urmă n-a rămas mai prejos în absenţa soţului. Şi ea a făcut un copil cu un soldat fierar rus. Revolta pe care o simte nemţoaica ajunge la paroxism, astfel că doreşte să se răzbune.
Comedia trăsnită „Fierarii”, în regia lui Horațiu Mălăele, este un Cal Troian ce nu aduce în prim plan doar adulterul (abordat într-o cheie comică), ci şi războiul (cu dramele sale inevitabile), ambele contribuind sistematic la alienarea individului.