Un nou caz de GRIPĂ confirmat în județul TULCEA
Publicat de Arantxa Catană, 2 martie 2018, 14:07
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) de la Tulcea a primit confirmarea unui nou caz de gripă înregistrat la un bărbat în vârstă de 59 de ani din satul Iulia – comuna Izvoarele, numărul persoanelor confirmate cu virus gripa ajungând la patru în acest sezon rece.
Bărbatul a fost internat la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă, iar starea lui este în afara oricărui pericol.
Alţi doi copii cu vârste de până la 7 ani au fost diagnosticaţi cu gripă de la începutul anului şi externaţi deoarece starea lor se ameliorase.
Un alt bărbat din satul Crişan, internat la Spitalul de ortopedie din Sfântu Gheorghe, Covasna, a murit după ce a fost diagnosticat cu gripă.
Potrivit DSP Tulcea, probele de la alte şapte cazuri de suspiciuni de gripă au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Bucureşti pentru confirmare.