Simona Halep premiată de Radio Constanţa
Publicat de , 6 decembrie 2014, 12:02 / actualizat: 7 decembrie 2014, 2:41
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul al III-lea în ierarhia WTA a primit o plachetă de merit din partea Radio Constanţa în semn de recunoştinţă faţă de performanţele extraordinare din 2014 pe plan mondial.
Este finalul anului în care Simona a obţinut cele mai mari performanţe din carieră şi a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Constanţa iar placheta i-a fost acordată în cadrul evenimentului Kid’s Day de la Tenis Club Idu Mamaia.
Simona a semnat şi tricolorul studioului Radio Constanţa. În cadrul ediţiei a III-a a evenimentului Kid’s Day, Simona Halep şi Horia Tecău au făcut schimb de mingi cu sute de copii din judeţ şi i-au iniţiat în tainele sportului alb.