Sindicatele din învățământ amenință cu greva generală
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 7 februarie 2018, 14:56
Cadrele didactice ameninţă cu noi proteste, nemulţumite de reacţia guvernului faţă de rezolvarea problemelor din educaţie.
Dacă în următoarele două săptămâni nu se găsesc soluţii, pentru revendicările pe care le au, sindicaliştii din învăţământul preuniversitar constănţean spun că vor declanşa protestele, care pot ajunge până la grevă generală.
„Am încercat tot ce a fost omenește posibil, pe calea dialogului, pentru a obține o plasare mai bună în grila de salarizare. Întotdeauna ni se reproșează că suntem mulți. Nu avem încă un nou normativ pentru normarea personajului didactic auxiliar și nedidactic și ne nemulțumește acest ultim regulament pentru acordarea sporurilor în învățământul românesc. Este făcut în așa fel încât, pe lângă faptul că sunt cunatumuri mici ale sporurilor, să beneficieze cât mai puțini oameni de aceste scopuri“, susține preşedintele Sindicatului Liber al Salariatilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, Mitică Iosif.
Comasarea claselor şi a posturilor, dar şi bugetul prea mic per elev îi nemulţumesc, deopotrivă, pe dascăli.
„Li se cere unităților de învățământ să se încadreze în bugetul alocat dintr-un cost standard calculat departe de necesitățile școlile. Motiv pentru care au început să facă reduceri de posturi, comasări de clase, am ajuns să avem clase în învățământul preșcolar cu peste 30 de elevi. Acesta nu mai poate fi numit învățământ de calitate“, crede Mitică Iosif.
Primele forme de protest ale dascălilor vor fi pichetările sediilor prefecturilor din toată ţara.