BC Athletic are un meci dificil la Constanța
Publicat de Catalin Donose, 4 februarie 2018, 05:36
În cadrul etapei a 3-a din Liga 1 de baschet masculin, faza semifinală, BC Athletic va juca în Sala Sporturilor din Constanța, duminică, de la ora 18.30, cu echipa Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din București.
Cele două echipe și-au împărțit victoriile în grupă, fiecare câștigând în deplasare.
Formația antrenată de Alexandru Olteanu și Bogdan Ivanovici a învins la București, în tur cu 92-86, iar oaspeții au câștigat la Constanța cu 74-69.
Și la acest meci, spectatorii vor avea parte de concursuri cu premii și streetdance.