Ascultă Radio România Constanța Live

Academia Farul participă la turneul „Indoor Cup 2018”

Academia Farul participă la turneul „Indoor Cup 2018”

Publicat de Claudiu Dobrescu, 31 ianuarie 2018, 15:45

Academia de fotbal Farul va participa cu șase echipe la competiția de la Brașov, Indoor Cup 2018, cel mai mare turneu internațional de fotbal în sală pentru copii și juniori, organizat în Sud-Estul Europei.
De la grupa 2009 va participa o echipă, de la grupele 2007 și 2006 câte două și încă una de la grupa 2005.
Primii care vor intra în această competiție din perioada 2-11 februarie, sunt copiii de la grupele 2007 și 2009.

“Este un turneu extrem de puternic şi nu se putea ca Farul să lipsescă. Ne dorim să urcăm pe podium la cel puţin două categorii dar suntem conştienţi că ne va fi greu.” a declarat Bogdan Chiriţă, preşedintele Academiei Farul.

Iată configurația meciurilor din primele zile pentru trei dintre echipele Academiei Farul:
Categoria 2007
Grupa B – Academia Farul Alb, Kinder Târgovişte, New Star Bucureşti şi Pandurii Târgu Jiu.
Grupa D – Academia Farul Albastru, Pro Junior Craiova, Pro Sport Academy si Viitorul Arad
Categoria 2009
Grupa D – Academia Farul, AS „SR” Brasov, Pandurii Targu Jiu si Viitorul Cluj Napoca.

Farul Constanța – FC Hermannstadt 1-1, în play-out
Sport sâmbătă, 19 aprilie 2025, 17:38

Farul Constanța – FC Hermannstadt 1-1, în play-out

Farul Constanța a terminat la egalitate cu FC Hermannstadt 1-1 (0-1), sâmbătă, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a cincea a...

Farul Constanța – FC Hermannstadt 1-1, în play-out
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele turneului de la Rouen (WTA)
Sport vineri, 18 aprilie 2025, 20:32

Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele turneului de la Rouen (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Rouen (Franţa), dotat cu premii totale de 239.212...

Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele turneului de la Rouen (WTA)
Fotbal: Oțelul Galați – Unirea Slobozia 2-0, în play-out
Sport vineri, 18 aprilie 2025, 20:23

Fotbal: Oțelul Galați – Unirea Slobozia 2-0, în play-out

Oțelul Galați a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 2-0 (1-0), vineri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-out a...

Fotbal: Oțelul Galați – Unirea Slobozia 2-0, în play-out
Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart
Sport vineri, 18 aprilie 2025, 12:16

Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart

Arina Sabalenka, Jessica Pegula, Coco Gauff și Jasmine Paolini s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart...

Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart
Sport vineri, 18 aprilie 2025, 11:01

Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial

Echipa națională masculină de polo pe apă a României a obținut calificarea la Campionatul Mondial care va avea loc la Singapore în perioada...

Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial
Sport joi, 17 aprilie 2025, 20:39

Gimnasta Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha

Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha. În calificări la bârnă ea a fost notată cu...

Gimnasta Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha
Sport joi, 17 aprilie 2025, 16:40

Baschetbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri pe teren propriu

Sala Sporturilor “Simona Amânar” va găzdui vineri seară, o interesantă partidă contând pentru etapa a 28-a din Liga Națională de baschet...

Baschetbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri pe teren propriu
Sport joi, 17 aprilie 2025, 14:25

Maratonul Nisipului este alături de copiii bolnavi de cancer

Aleargă în familie, oferă speranță – Family Run susținut Rompetrol, în cadrul Maratonului Nisipului, pe 17 mai la Constanța. Constanța...

Maratonul Nisipului este alături de copiii bolnavi de cancer