Pilotul elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu a fost operat din nou
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 decembrie 2014, 15:43
Pilotul elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu, Gabriel Titiana, a fost operat din nou, vineri, când i-a fost montat un tub de traheostomă şi i s-a făcut un alt transplant de piele, a declarat directorul medical al Spitalului de Arşi din Capitală, dr. Cristian Niţescu.
„S-a realizat traheostomia de către echipa ORL de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar. Noi ne-am făcut treaba noastră, adică excizie de piele de pe ambele coapse, tot ce era arsură de gradul trei fiind acoperit cu autogrefe. Pe spate s-au folosit homogrefe din bancă, pentru că, urmare a faptului că stă pe ele şi a avut manifestări bacteriene prin zonă, s-au mai lezat o parte din grefele făcute. De aceea, astăzi (vineri – n.r.), le-am înlocuit cu hemogrefe din bancă. Operaţia a decurs bine. Prognosticul rămâne rezervat în continuare. Dacă trece de primele trei zile după operaţie, sper să fie mai bine decât era”, a spus Niţescu, citatat de Mediafax.
Referitor la al doilea supravieţuitor din elicopterul prăbuşit, Valentin Bora, medicul a spus că acesta este vizibil ameliorat, a mâncat uşor şi „mai face câţiva paşi”. „Este mult mai bine”, a adăugat medicul.
Cei doi militari internaţi la Spitalul de Arşi se aflau într-un elicopter militar al Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii care s-a prăbuşit, în 21 noiembrie, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu.