CONSTANȚA: Cursuri de formare profesională GRATUITE
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 ianuarie 2018, 09:08
Doritorii se pot înscrie la mai multe cursuri de formare profesională organizatede AJOFM în perioada următoare.
Prin organizarea şi derularea programelor de formare profesională, AJOFM Constanta işi propune să vină, în egală măsură, atât in sprijinul persoanelor neocupate care doresc să dobândească noi competenţe solicitate pe piaţa muncii, cât şi în sprijinul angajatorilor care doresc să angajeze personal calificat.
În cursul lunii februarie 2018, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa, organizează cursuri de formare profesională gratuite în următoarele meserii:
– Manager proiect – 3 saptamani.
– Manager resurse umane- 3 saptamani.
– Contabil – 6 săptămâni.
– Reflexoterapeut- 8 săptămâni.
Persoanele interesate să participe la aceste cursuri de formare profesională sunt aşteptate la sediul AJOFM Constanţa, str. Lacului, nr. 14, etaj 2, Compartiment Formare Profesională, telefon: 0241/481550 interior 7 în vederea înscrierii.
Condiţii generale de participare:
– şomer înregistrat în evidenţa AJOFM Constanţa (şomer indemnizat sau şomer neindemnizat).
Condiţii de studii minime solicitate pentru:
– Manager proiect – învațământ superior ;
– Manager resurse umane – învățământ superior.;
– Contabil – învățământ liceal;
– Reflexoterapeut – cel puțin 8 clase;
De reținut că meseria de reflexoterapeut permite câştiguri semnificative şi poate fi practicată atât ca ocupație de bază, cât şi pentru venituri suplimentare.
Reflexoterapia se bazează pe principiul stimulării anumitor centri nervoşi, în special de la nivelul mâinilor şi picioarelor şi este creditată cu amelioarea mai multor afecțiuni.
Diploma obținută la finalul cursurilor este recunoscută la nivelul Uniunii Europene, ceea ce le deschide absolvenților perspectiva angajării în străinătate, inclusiv pe nave de croazieră, stațiuni, centre de recuperare etc.
În Constanța, o oră de masaj profesionist costă, în medie, 50 de lei. Vara, însă, pe plaja din Mamaia, o astfel de repriză costă şi 100 de lei.