Revin ninsorile în Dobrogea
Publicat de Arantxa Catană, 20 ianuarie 2018, 16:12
Revin ninsorile în Dobrogea, chiar dacă astăzi am avut parte de vreme plăcută.
Din a doua parte a zilei, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est.
În Muntenia şi în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ sub formă de ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant sub formă de ninsoare, astfel că se va depune strat nou de zăpadă în medie de 4…8 centimetri.
Vântul va sufla cu intensificări, spulberând zăpada depusă.
La noapte minimele se vor încadra între minus 2 şi plus 2 grade, iar maximele de mâine nu trec de 4-5 grade.