Lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Constanţa, la mâna magistraților francezi
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 ianuarie 2018, 10:58
Reprezentanţii Ministerului Transporturilor aşteaptă hotărârea magistraţilor pentru a putea fi continuate lucrările la tronsonul autostrăzii A4, „Varianta ocolitoare a municipiului Constanţa”.
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a precizat că în luna februarie 2017 lucrările au fost suspendate de antreprenor care a reclamat neefectuarea plăţilor pentru lucrările executate în 2016.
„La Curtea de Arbitraj de la Paris, antreprenorul a primit o sentinţă parţială favorabilă, dar procesul continuă”, susţine Stroe.
Acesta a precizat că solicitarea de plată pe care CNAIR SA refuză să o achite, este în valoare de 6 milioane de euro.
Antreprenorul mai trebuie să execute lucrările la parcări, centrul de întreţinere şi nodurile rutiere de la Poiana şi Ovidiu.