Olanda: 2 morţi, mai mulţi răniţi, în două atacuri cu cuţitul
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 decembrie 2017, 10:18
Cel puţin doi oameni au fost ucişi şi mai mulţi au fost răniţi în atacuri cu cuţitul, joi seara, la Maastricht, în sudul Olandei, a precizat poliţia, citată de Reuters.
Într-un comunicat, poliţiştii au indicat că au existat două incidente, petrecute la câteva sute de metri unul de celălalt, într-un cartier rezidenţial din nordul Maastrichtului, oraş între Germania şi Belgia.
Potrivit Xinhua, poliţia nu a aflat încă dacă există o legătură între cele două incidente, ambele locuri unde s-au produs atacurile fiind în curs de cercetare.