Ascultă Radio România Constanța Live

UPDATE/TULCEA – Accident rutier MORTAL pe drumul dintre Babadag și Mihail Kogălniceanu (galerie foto)

UPDATE/TULCEA – Accident rutier MORTAL pe drumul dintre Babadag și Mihail Kogălniceanu (galerie foto)

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 11 decembrie 2017, 11:33

Două femei au fost grav rănite, luni, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un copac pe marginea drumului dintre localitățile Babadag și Mihail Kogălniceanu, în județul Tulcea.

La locul accidentului au intervenit pompierii de la descarcerare pentru a scoate din autoturism cele două victime, pe care apoi le-au predat echipajelor medicale de urgență.

„Stația de pompieri Babadag intervine pentru descarcerarea a două victime prinse într-un accident rutier petrecut între localitățile Babadag și Mihail Kogălniceanu. Se intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Două persoane sunt implicate în accident, ambele de sex feminin“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Delta“ Tulcea, Florentin Daciu.

Una dintre paciente a fost scoasă din mașină în stop cardiorespirator și a fost supusă imediat protocolului de resuscitare, în timp ce a doua persoană a fost preluată de medici în stare stabilă și transportată la spital.

UPDATE ora 12:55

În pofida eforturilor depuse de medicii de la Ambulanță pentru a-i reda pulsul, femeia aflată în stop cardiorespirator a fost declarată decedată la capătul a aproximativ 50 de minute de resuscitare. Potrivit IPJ Tulcea, persoana decedată avea aproximativ 45 de ani și se afla la volanul autoturismului. Pasagera din dreapta, care a scăpat cu răni mai ușoare și care a și efectuat apelul la 112, are 38 de ani. Ambele femei erau din Tulcea. Mașina în care se aflau se deplasa dinspre Babadag către Mihail Kogălniceanu.

Polițiștii tulceni se află și ei la fața locului, unde încearcă să elucideze modul în care s-a produs neplăcutul eveniment.

sursa foto: ISU Delta Tulcea

Județul CONSTANȚA vizat de un nou cod GALBEN. Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:49

Județul CONSTANȚA vizat de un nou cod GALBEN. Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, atenționări Cod galben și Cod portocaliu de vreme instabilă, valabilă în...

Județul CONSTANȚA vizat de un nou cod GALBEN. Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină
CONSTANȚA: Razie în oraș. 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:40

CONSTANȚA: Razie în oraș. 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat în perioada 25–26 aprilie a.c., activități, cu forțe mărite, pentru...

CONSTANȚA: Razie în oraș. 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei
Ritualurile funerare pentru Suveranul Pontif
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:04

Ritualurile funerare pentru Suveranul Pontif

Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru din Roma unde sunt...

Ritualurile funerare pentru Suveranul Pontif
AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:02

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea

Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în...

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 10:25

Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea

Comunitatea romano-catolică din județul Tulcea este una restrânsă numeric – puțin peste 200 de familii – dar răspândită pe o arie...

Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 07:06

Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale...

Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 07:06

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Guvernul a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre în...

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 18:34

Bogdan Peşchir, eliberat din arest de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate....

Bogdan Peşchir, eliberat din arest de Tribunalul Bucureşti