La ce trebuie să fim atenți în această perioadă când achiziționăm produse alimentare
Publicat de Arantxa Catană, 7 decembrie 2017, 18:03
Potrivit unui comunicat al Protecției Consumatorilor în cazul în care vreți să cumpărați produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fiți atenţi la câteva aspecte.
Trebuie urmărit, în cazul produselor de origine animală ambalate sau neambalate, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătatea publică şi anume: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate, etc.
Riscul consumului de carne de porc necontrolată sanitar veterinar îl reprezintă îmbolnăvirea de trichineloză, o boală parazitară care poate provoca paralizii şi se poate complica, ducând la deces.
Carnea de porc trebuie să aibă o culoare roşie, sa fie elastică, iar dacă este apăsată cu degetul trebuie sa revină la forma iniţială, să nu rămână cu forma degetului impregnată. Carnea trebuie tocată în momentul cumpărării, iar dacă se cumpără carne tocată ambalată, trebuie să verifice eticheta, pentru a vedea care este termenul de valabilitate.
Peştele proaspăt trebuie sa aibă ochii lucioşi, limpezi, iar branhiile de culoare roz. Daca peştele este alterat, branhiile sunt cărămizii, solzii se desprind uşor si carnea este moale.
Comercializarea brânzeturilor către consumatori trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.
Este recomandat ca achiziţionarea ouălor să se facă din locuri aflate sub supraveghere sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, ceea ce înseamnă că provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate şi controlate sanitar veterinar.
Şi alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. se recomandă a fi achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.
De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.