Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Afacerilor Interne: De ce polițistul din TULCEA era singur și ce șef a decis asta?

Ministrul Afacerilor Interne: De ce polițistul din TULCEA era singur și ce șef a decis asta?

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 decembrie 2017, 10:03

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, susține că a cerut „expres” ca în intervenții sau în patrulare să existe câte doi polițiști și, în contextul incidentului din Tulcea, se întreabă de ce omul legii implicat în acel episod era singur și ce șef a decis ca acesta să acționeze singur.

„Am văzut recent imaginile cu un polițist din Tulcea încercând să gestioneze o situație tensionată, cum probabil sunt sute altele în fiecare zi, dar despre care nu putem afla decât generic, din raportările instituționale zilnice. În condițiile în care am cerut în mod expres ca în intervenții sau în patrulare să existe câte 2 polițiști, sunt cel puțin două întrebări la care aștept un răspuns din partea anchetei pe care șeful poliției a declanșat-o: de ce era singur polițistul în acea intervenție și ce șef a decis ca acesta să acționeze singur”, a scris ministrul pe Facebook.

Carmen Dan a mai făcut o „observație”, precizând însă că la aceasta nu așteaptă niciun răspuns.

„Cum poți ca reprezentant al polițiștilor să nu scoți o vorbă în susținerea proiectului de întărire a autorității polițistului, dar când apari la televizor să critici că nimeni nu vrea să facă nimic pentru polițiști? Spuneam că nu aștept răspuns, pentru că toți cei care își doresc o protecție reală a polițiștilor în stradă, care susțin acest proiect, în ciuda tuturor discuțiilor din spațiul public, și care știu că autoritatea nu se construiește cu bani de chirie în plus, cunosc răspunsul”, a adăugat demnitarul.

Ea s-a referit și la un incident petrecut în Maramureș, în care au fost implicați doi oameni ai legii, susținând că acesta arată „o altă anomalie legislativă”.

„Doi polițiști au fost înjurați și amenințați de un bărbat care conducea un automobil fără să aibă permis și fiind sub influența alcoolului. Polițiștii i-au făcut dosar penal, dar agresorul este liber pentru că procurorul a considerat că fapta nu reprezintă pericol”, a detaliat Carmen Dan.

Ministrul i-a invitat pe toți cei care consideră că nu e firesc ca polițiștii să aibă parte de astfel de tratamente să susțină propunerile de modificare a legislației prezentate luna trecută. „Eu cred că vocea voastră ar trebui auzită”, a conchis Dan.

Tribunalul Tulcea a admis luni cererea procurorilor de a emite mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele bărbatului care, la sfârșitul săptămânii trecute, a agresat un polițist aflat în misiune.

Bărbatul a fost martor al unui incident petrecut în satul Niculițel, în timpul căruia un angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Tulcea a fost insultat de mai multe persoane. El l-a lovit pe polițist, încercând să ia apărarea unui tulcean care, cel mai probabil aflat sub influența băuturilor alcoolice, a leșinat atunci când era condus încătușat la mașina IPJ.

Sursa – agerpres

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 12:00

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări

Cursul de prim-ajutor organizat de Crucea Roșie Română, cel mai mare furnizor de astfel de cursuri, a obținut recent acreditarea...

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări
Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 11:54

Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”

Florin Cocargeanu, consilier local USR scrie pe pagina sa de socializare că pentru lucrările începute în Parcul Tăbăcărie în vederea...

Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”
AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 11:38

AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu

Noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap. Însă, textul de lege...

AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu
OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 11:26

OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral

Minivacanța de 1 Mai bate la ușă, iar Stațiunea Mamaia se pregătește din nou să devină epicentrul distracției de pe litoral! Pentru cei care...

OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 10:57

Vernisajul expoziției „Eroziune” are loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”

Colegiul Național de Arte „Regina Maria” vă invită  vineri, 11 aprilie, de la ora 13.00, la vernisajul expoziției...

Vernisajul expoziției „Eroziune” are loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 10:18

AUDIO | În ce stadiu este proiectul șoselei de centură a municipiului Tulcea

Proiectul șoselei de centură a municipiului Tulcea a ajuns într-o etapă importantă: săptămâna viitoare se va stabili cine va coordona...

AUDIO | În ce stadiu este proiectul șoselei de centură a municipiului Tulcea
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 09:50

În weekend avem Maratonul Argonauților în Cheile Dobrogei

Asociația Sportivă Activ Pontica din Constanța organizează pe 12 și 13 aprilie 2025, ediția a VII-a, a Maratonului Argonauților în Cheile și...

În weekend avem Maratonul Argonauților în Cheile Dobrogei
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 09:38

TULCEA: În perioada 1 februarie-31 martie, polițiștii au reținut 316 permise de conducere

În ceea ce privește activitatea Serviciului Rutier Tulcea în perioada 01 februarie- 31 martie 2025, polițiștii s-au axat pe reducerea numărului...

TULCEA: În perioada 1 februarie-31 martie, polițiștii au reținut 316 permise de conducere