A doua victorie a echipei României la Mondiale
Publicat de Catalin Donose, 3 decembrie 2017, 18:48
Reprezentativa feminină de handbal a României a obținut a doua sa victorie în Grupa A a Campionatului Mondial din Germania, 31-28 (14-14) cu Slovenia, duminică, la Trier.
Tricolorele au reușit să învingă formația care a produs prima surpriză a competiției, 24-23 cu vicecampioana olimpică Franța, favorita grupei.
Slovenia a început foarte bine meciul și a condus cu 5-1 și 6-2, având în prima repriză chiar și avantaj de cinci goluri, 11-6 și 12-7. La 13-10 pentru slovene, România a reușit o serie de trei goluri la rând și a restabilit egalitatea, 13-13, rezultatul la pauză fiind și el tot egal, 14-14.
România a dominat partea secundă, în care Slovenia nu a mai condus deloc pe tabelă. Echipa antrenată de spaniolul Ambros Martin a avut mult timp avantaj de unu-două goluri. Finalul a fost unul dramatic, după ce s-a restabilit egalitatea, 26-26. România a marcat de două ori la rând (28-26), slovenele au redus din diferență (28-27), dar România a mărit ecartul la trei goluri (30-27), tranșând soarta partidei, câștigată cu 31-28.
Cristina Neagu, cu 11 goluri, a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre.
România: Denisa Dedu (9 mingi apărate) — Aneta Udriștioiu (4 goluri), Melinda Geiger (1), Cristina Florianu, Cristina Neagu (11), Crina Pintea (6), Valentina Ardean-Elisei (4), Eliza Buceschi (5), Mădălina Zamfirescu, Timea Tătar, Cristina Laslo, Ana-Maria Drăguț. Selecționer: Ambros Martin.
După 29-17 cu Paraguay, România ocupă primul loc în clasamentul grupei.
Luni va fi zi de pauză în Grupa A, iar marți sunt programate partidele Slovenia — Angola, Franța — Paraguay și România — Spania. Primele patru clasate se califică în optimile de finală.