La Kremlin se stabilesc grupele Cupei Mondiale
Publicat de Catalin Donose, 1 decembrie 2017, 07:51
Tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale de fotbal va avea loc, vineri, 1 Decembrie, la Palatul de Stat Kremlin şi va fi făcută cu ajutorul a 9 foşti jucători, reprezentând ţara gazdă şi cele 8 campioane mondiale: Diego Maradona, Laurent Blanc, Gordon Banks, Cafu, Fabio Cannavaro, Diego Forlan, Carles Puyol, Nikita Simonyan şi Miroslav Klose, purtătorul trofeului, din partea deţinătoarei titlului.
Festivitatea va începe la ora 17 (în direct pe TVR 1 şi TVR HD).
Conducătorul ceremoniei va fi Gary Lineker, asistat de Maria Komandnaya, prezentatoarea Galei.
La 91 de ani, Nikita Simonyan este cel mai vârstnic participant, membru al echipei URSS la Cupa Mondială din 1958. „E o distribuţie de top şi sunt încântat că vom avea alături de noi jucători legendari ai turneelor finale” a declarat Gianni Infantino, preşedintele FIFA.
FIFA a stabilit, pe baza coeficientului şi a poziţiei fiecărei ţări în ierarhia FIFA, cele 4 urne din care se vor alege cele 8 grupe ale Cupei Mondiale.
A fost luat în calcul clasamentul lunii octombrie şi s-a ajuns la următoarea configuraţie:
Urna 1: RUSIA, GERMANIA, BRAZILIA, PORTUGALIA, ARGENTINA, BELGIA, POLONIA, FRANŢA
Urna 2: SPANIA, PERU, ELVEŢIA, ANGLIA, COLUMBIA, MEXIC, URUGUAY, CROAŢIA
Urna 3: DANEMARCA, ISLANDA, COSTA RICA, SUEDIA, TUNISIA, EGIPT, SENEGAL, IRAN
Urna 4: SERBIA, NIGERIA, AUSTRALIA, JAPONIA, MAROC, PANAMA, COREEA, ARABIA SAUDITĂ.