Ascultă Radio România Constanța Live

La Mulți Ani, Ilie Floroiu !

La Mulți Ani, Ilie Floroiu !

Publicat de Catalin Donose, 29 noiembrie 2017, 05:35

Directorul Clubului Sportiv Farul Constanța, Ilie Floroiu, un nume, care nu mai are nevoie de nicio prezentare în sportul românesc are parte de o sărbătoare specială.

Miercuri, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, va găzdui de la ora 17, festivitatea de împlinire a vârstei de 65 de ani și ieșirea la pensie a directorului CS Farul.

Legitimat în anul 1971 la clubul Farul unde a avut o prestigioasă activitate ca atlet, cu participări la Jocurile Olimpice, Campionate Europene, Universiade și alte competiții importante, după încheierea carierei competiționale, el a continuat să slujească gruparea constănțeană din postura de conducător și organizator desăvârșit al activității sportive.

Recordurile naționale deținute de Ilie Floroiu, în probele de 5.000 și 10.000 de metri, încă sunt valabile, după 39 de ani, de la stabilirea lor.

Pentru toate aceste merite deosebite, în urmă cu două zile a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Constanța.

Festivitatea va fi prezentată de Larisa Calistru și Cătălin Donose de la Radio Constanța și la ea vor participa numeroase personalități, oameni din sport, dar și cei, care vor să-i fie alături în acest moment festiv.

La Mulți Ani, Ilie Floroiu !

Valeria Răcilă și Marius Urzică au fost premiați de COSR
Sport marți, 29 aprilie 2025, 16:29

Valeria Răcilă și Marius Urzică au fost premiați de COSR

Doi mari campioni ai sportului românesc, Valeria Răcilă van Groningen şi Marius Urzică, au fost recompensaţi de Comitetul Olimpic și Spotiv...

Valeria Răcilă și Marius Urzică au fost premiați de COSR
Dorinel Munteanu nu mai este antrenorul echipei Sepsi Sf.Gheorghe
Sport marți, 29 aprilie 2025, 16:21

Dorinel Munteanu nu mai este antrenorul echipei Sepsi Sf.Gheorghe

Conducerea clubului de fotbal Sepsi OSK Sf. Gheorghe  din Superliga de fotbal a ajuns la un acord cu privire la despărțirea amiabilă de...

Dorinel Munteanu nu mai este antrenorul echipei Sepsi Sf.Gheorghe
Farul mai are de disputat trei meciuri în acest sezon al Superligii
Sport marți, 29 aprilie 2025, 16:11

Farul mai are de disputat trei meciuri în acest sezon al Superligii

Campionatul din faza play-out a Superligii de fotbal mai are trei etape până la final. Echipa constănțeană manageriată și pregătită de...

Farul mai are de disputat trei meciuri în acest sezon al Superligii
CSM Constanța este aproape de finala Superligii feminine de tenis de masă
Sport marți, 29 aprilie 2025, 09:58

CSM Constanța este aproape de finala Superligii feminine de tenis de masă

Sala Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” va găzdui miercuri, de la ora 18, meciul retur din semifinalele Superligii feminine de tenis...

CSM Constanța este aproape de finala Superligii feminine de tenis de masă
Sport marți, 29 aprilie 2025, 09:30

Peste o sută de sportivi tulceni vor fi premiați la a treia ediție a Galei Sportului Tulcean

Consiliul Județean Tulcea va premia 117 sportivi tulceni și 18 antrenori principali care au contribuit la performanțele obținute. În fiecare...

Peste o sută de sportivi tulceni vor fi premiați la a treia ediție a Galei Sportului Tulcean
Sport marți, 29 aprilie 2025, 08:36

S-au încheiat meciurile etapei a şasea din play-off şi play-out în Superligă

Meciurile etapei a şasea din fazele play-off şi play-out ale Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: PLAY-OFF Sâmbătă...

S-au încheiat meciurile etapei a şasea din play-off şi play-out în Superligă
Sport marți, 29 aprilie 2025, 08:23

Victorie importantă pentru Farul Constanţa la Ploieşti

Farul Constanţa a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu 1-0 (0-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a fazei play-out a...

Victorie importantă pentru Farul Constanţa la Ploieşti
Sport luni, 28 aprilie 2025, 17:29

FCSB își consolidează poziția de lider în Superligă

Aseară în etapa a VI-a din faza play-off a Superligii de fotbal, Rapid a fost învinsă cu 2-1 de FCSB.A fost un meci în care giuleștenii au pus...

FCSB își consolidează poziția de lider în Superligă