Fostul secretar al primăriei Ciobanu şi doi consilieri APIA, trimişi în judecată
Publicat de Bogdan Comșa, 2 decembrie 2014, 17:10
Răzvan Alexandru Ionescu, consilier superior în cadrul APIA – Centrul Judeţean Constanţa, şi Ionuţ Valentin Mihai, funcţionar public în APIA – Centrul Local Hârşova, au fost trimişi în judecată de DNA în stare de arest preventiv pentru săvârşirea mai multor infracţiuni în legătură cu acordarea de subvenţii în agricultură.
Potrivit unui comunicat al DNA, cei doi consilieri sunt acuzaţi de fals material în înscrisuri oficiale, folosire de documente ori declaraţii false care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, înşelăciune, fals intelectual, constituire a unui grup infracţional organizat.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Marian Vrânceanu, secretar al comunei Ciobanu, judeţul Constanta, Adrian Iacobescu şi Claudiu Iacobescu.
DNA susţine că, în cursul anului 2012, Răzvan Ionescu, Adrian şi Claudiu Iacobescu au constituit un grup infracţional organizat cu scopul comiterii mai multor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, dar şi de înşelăciune, grupare la care au aderat ulterior şi ceilalţi doi inculpaţi: Ionuţ Valentin Mihai şi Marian Vrânceanu.
Gruparea a fost condusă de Răzvan Alexandru Ionescu care, în virtutea funcţiei sale, deţinea informaţiile privind suprafeţele de teren pentru care se puteau solicita subvenţii, în sensul că nu fuseseră introduse la plată.
Adrian şi Claudiu Iacobescu aveau sarcina de a racola persoane cu statut social modest care să fie folosite pentru formularea cererilor unice de plată, de a falsifica adeverinţele din care să rezulte că aceste persoane exploatau teren în judeţul Constanţa, dar şi de a retrage sumele de bani plătite în contul acestora.
În realitate, presupuşii fermieri erau persoane fără adăpost, provenite din centrele de plasament, racolate şi folosite de funcţionarul respectiv numai pentru a obţine ilegal fonduri, pe baza unor documente falsificate, în numele persoanelor respective, acte ce atestau că aceştia deţineau şi lucrau terenuri agricole.
De asemenea, Răzvan Alexandru Ionescu afla datele când în conturile falşilor fermieri erau virate subvenţiile de la bugetul de stat şi comunica aceste aspecte către Adrian şi Claudiu Iacobescu, pentru ca aceştia să poată retrage în numerar sumele respective.
În plus, Răzvan Alexandru Ionescu avea şi sarcina de a completa cererile şi celelalte formulare necesare obţinerii subvenţiilor de la bugetul UE şi de la bugetul naţional. Mai mult, acesta avea sarcina de a împiedica descoperirea activităţii infracţionale, prin folosirea unor adeverinţe care să prevină efectuarea unor controale în teren ori prin completarea, în funcţie de necesităţi, a unor formulare de modificare sau de retragere a suprafeţelor, ori de transfer a exploataţiei.
Procurorii susţin că schema elaborată a fost de natură să asigure succesul operaţiunii frauduloase, păgubitoare pentru bugetul general al Uniunii Europene şi pentru bugetul de stat, dar şi să diminueze descoperirea ei şi tragerea la răspundere penală a autorilor.
Faţă de Adrian şi Claudiu Iacobescu, judecătorii Tribunalului Constanţa, la solicitarea procurorilor, au dispus măsura arestării preventive, în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare a mandatelor.
Inculpaţii Laura Şerban, Petru Sorin Lemnaru, Ioan Suciu şi Marian Ene au încheiat cu procurorii anticorupţie câte un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a comunicat, în cursul urmăririi penale, că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.211.048 lei (713.566 euro).
În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparţin inculpaţilor.
Procurorii au beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi a Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.