HC Dobrogea Sud Constanța învinge în deplasare pe HC Vaslui
Publicat de Catalin Donose, 22 noiembrie 2017, 18:10
În primul meci al etapei a 12-a (penultima a turului) din Liga Națională de handbal masculin, miercuri seară, HC Dobrogea Sud Constanța a întâlnit în deplasare pe HC Vaslui.
Pentru gazde a fost un meci al ambițiilor, după ce fostul lor tehnician, Sandu Iacob a hotărât în urmă cu câteva etape, să preia echipa constănțeană.
Dobrogenii au venit la Vaslui, direct din Germania unde au susținut meciul din Cupa EHF cu SC Magdeburg.
În prima repriză, oaspeții au fost la conducere și au încheiat în avantaj, prima parte a meciului cu 17-13.
Debutul reprizei secunde a fost favorabil vasluienilor, care în doar cinci minute au reușit să egaleze, 17-17.
Constănțenii au revenit în avantaj și au reușit să-și pună în valoare experiența competițională, adjudecându-și victoria cu 28-25.
Formația dobrogeană continuă seria pozitivă din campionat, în ultimele șase etape, reușind cinci victorii și un egal și urcând pe locul al 4-lea cu 23 de puncte.
Pentru HC Dobrogea Sud urmează cel mai important meci, care o poate propulsa în grupele Cupei EHF, returul cu SC Magdeburg, programat duminică, 26 noiembrie, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Constanța.