Patru fotbaliști de la FC Viitorul s-au apucat de baschet
Publicat de Catalin Donose, 18 noiembrie 2017, 15:34
Sâmbătă a început turneul de baschet Constanta Streetplay 3×3, găzduit de un cunoscut complex comercial din Constanța.
Evenimentul FIBA Endorsed este organizat de Asociația Județeană de Baschet Constanța și se va încheia duminică.
Baschetul 3×3, disciplină care a fost inclusă în acest an în programul olimpic și urmează să debuteze la ediția Tokyo 2020, oferă la acest turneu premii totale în valoare de peste 15.000 de lei și un premiu în bani la categoria de elită, Open Masculin, în valoare de 4.500 de lei.
Fiecare jucător participant va acumula și puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Ranking.
Baschetul va fi cuvântul cheie de-a lungul unui week-end care, pe lângă meciuri, include în arena special amenajată și momente de dans, show de majorete, invitați speciali, concursuri pentru spectatori și lecții de baschet pentru cei mici.
Invitați speciali ai turneului au fost fotbaliștii campioanei României, FC Viitorul Constanța, Bogdan Țîru, Carlo Casap, Robert Hodorogea și Alexandru Cicâldău, toți participând la un concurs de aruncări, câștigat de Bogdan Țîru.