COSR premiat de Casa Regală
Publicat de Catalin Donose, 2 decembrie 2014, 12:25
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a fost decorat, astăzi, la Palatul Elisabeta, cu distincţia regală „Nihil Sine Deo”, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înfiinţare.
Decoraţia, conferită la 21 noiembrie de către regele Mihai I, a fost înmânată de către principesa Margareta preşedintelui Comitetului Olimpic Român, Alin Petrache, în cadrul unei ceremonii la care regele Mihai I nu a fost prezent.
„Comitetului Olimpic Român, la un secol de la fondare şi la nouă decenii de la prima participare a României la Jocurile Olimpice, pentru a onora cele 301 de medalii olimpice din palmaresul României şi pentru a cinsti munca neobosită a sportivilor şi antrenorilor români peste timpuri. Pentru a încuraja continuarea tradiţiei româneşti de excelenţă în sport, atât în disciplinele tradiţionale, cât şi în cele moderne. Pentru a răsplăti meritele celor care, cu sacrificii personale, au pus pentru totdeauna reuşitele României pe harta lumii”, se menţionează în motivaţia acordării decoraţiei.
La eveniment, au fost prezenţi principele Radu, principesa Maria şi principele Nicolae, alături de membri ai Comitetului Olimpic Român.
Potrivit site-ului Casei Regale a României, decoraţia regală „Nihil Sine Deo” a fost instituită la data de 30 decembrie 2009, prin ordinul Regelui Mihai I, şeful Casei Regale a României.