CONSTANȚA: Colegiul Național „Mihai Eminescu” face parte din Alianța Colegiilor Centenare
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 noiembrie 2017, 09:18
Împlinirea a 100 de ani de existență este un eveniment solemn, pe care profesorii și elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” îl anticipează cu emoție.
În acest sens, Colegiul, caare va împlini frumoasa vârstă în anul școlar 2018-2019, a făcut demersurile necesare pentru a adera anul acesta la Alianța Colegiilor Centenare.
Într-o atmosferă solemnă și festivă, prilejuită de organizarea Adunării Generale a Alianței Colegiilor Centenare, în sala bibliotecii Colegiului Național „Gh. Șincai” din București, Colegiul Național „Mihai Eminescu” a primit, vineri, 10 noiembrie 2017, cu unanimitate de voturi, acceptul membrilor de a face parte din Alianța Colegiilor Centenare.
La conferință au participat d-l director, prof. Marinescu Stelian, d-na director-adjunct, prof. Ibadula Bianca, d-l prof. Bratu Valentin și reprezentantul elevilor, Manda Alexandru.
În discursul său, d-na prof. Ibadula Bianca, a prezentat onoratei audiențe- formate din directorii celor mai vechi și mai prestigioase unități școlare din țară,-istoria colegiului, parcursul încărcat de realizări, personalitățile vieții culturale și politice care au absolvit Colegiul Național „Mihai Eminescu”, menționând și proiectele care sunt în derulare: proiectul european Erasmus+, concursul național, cu participare internațională, ,,Colocvii Eminesciene”, concursul regional, cu participare națională, ,,Cunoaștem, Credem, Înfăptuim”, menținerea unei medii de admitere la clasa a IX-a peste 9 și a promovabilității la examenul de bacalaureat de 99% etc.