Rusia abandonează proiectul gazoductului South Steam
Publicat de Adina Sîrbu, 2 decembrie 2014, 08:15
Proiectul de gazoduct South Stream este închis – a anunţat ieri directorul grupului rus Gazprom, Alexei Miller, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a invocat obstacolele ridicate de Uniunea Europeană împotriva realizării proiectului.
Vorbind la Ankara în cadrul unei conferinţe comune de presă cu preşedintele Turciei, Putin a criticat ezitarea Comisiei Europene în a da undă verde proiectului în valoare de 40 de miliarde de dolari şi care urma să asigure rezerve de gaze naturale pentru sudul Europei via Bulgaria şi ocolind Ucraina.
Putin a spus că, în absenţa acordului autorităţilor de la Sofia asupra conexiunii segmentului submarin cu cel terestru, demararea proiectului pe sub Marea Neagră nu mai este posibilă.
Conducta South Stream urma să treacă prin Bulgaria şi Serbia şi să înceapă livrările de gaze către sudul Europei de anul viitor. Acum Moscova curtează Ankara pentru a-şi duce mai departe planul privind sudul Europei: preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia ar fi dispusă să construiască o legătură către această zonă prin Turcia, care este unul dintre cei mai mari clienţi ai Gazprom.
El a spus că va reduce preţul gazului livrat turcilor şi a fost de acord şi cu o creştere semnificativă a cantităţii livrate.
Totodată, Rusia îşi va reorienta resursele energetice spre alte regiuni şi va accelera inclusiv realizarea proiectelor în domeniul gazelor lichefiate.