Ordonanța de urgență privind modificarea Codului fiscal, publicată vineri seara în Monitorul Oficial
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 10 noiembrie 2017, 20:02
Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, adoptată de Guvern în data de 8 noiembrie, a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial.
„Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în programul de guvernare, a elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și a Legii bugetului de stat pentru anul 2018, a asigurării predictibilității cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri și a introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și TVA”, se arată în document.
De asemenea, promovarea acestor modificări au fost determinate și de a clarifica urgent situațiile în care organele fiscale pot refuza dreptul de deducere a TVA, pentru asigurarea aplicării unui tratament unitar tuturor operatorilor economici, prevenirii și combaterii riscurilor de evaziune fiscală cu produse alcoolice și tutun prelucrat precum și de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creșterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajați. În acest sens se reduce numărul contribuțiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să rețină, să declare și să plătească obligațiile datorate.
Potrivit actului normativ, nepromovarea actului normativ ar avea consecințe negative prin neadaptarea cadrului fiscal la actualele tendințe de erodare a bazei impozabile aferente impozitului pe profit, prin neintroducerea de măsuri pentru combaterea acestora, poate avea drept consecință înregistrarea unei conformări necorespunzătoare și nu ar putea fi promovate modificările corelative ale legislației din domeniul muncii, sănătății, de către instituțiile de specialitate, începând cu aceeași dată, respectiv data de 1 ianuarie 2018.
Prin Ordonanța adoptată în această săptămână, autoritățile au decis trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și diminuarea impozitului pe venit de la 16% la 10%.
De la 1 ianuarie 2018, nivelul contribuțiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuții datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuții reținute de angajator în numele salariatului, iar contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanțe salariale.
Actul normativ a majorat de la 500.000 de euro la un milion de euro pragul veniturilor necesare pentru ca o companie să fie considerată microîntreprindere, astfel încât toate aceste firme vor plăti un impozit de 1% pe venituri, în loc de 16% pe profit.
Totodată, a fost eliminată condiția privind realizarea de venituri din consultanță și management în urma căreia, în prezent, firmele care obțin astfel de venituri pot plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, dacă aceste venituri nu depășesc 20% din veniturile totale.
Totodată, în acest sistem au fost incluse și persoanele juridice care nu intrau sub incidența acestui impozit, respectiv persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc și din domeniul extracției resurselor naturale scopul fiind transpunerea, în legislația națională, a prevederilor Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale.
Premierul Mihai Tudose a susținut că măsurile fiscale adoptate miercuri de Guvern sunt sustenabile și vor produce efecte pozitive pentru România, inclusiv pensii mai mari.
„Măsurile fiscale adoptate ieri sunt sustenabile și vor produce efecte pozitive pentru România, inclusiv pensii mai mari. Vă asigur că vom avea suficienți bani pentru a ne îndeplini atât programul social de creștere a veniturilor cetățenilor, cât și investițiile în infrastructura rutieră, sănătate și educație. Nu ne lăsăm impresionați de cei care vor doar să scoată banii din România. Fac profit pe contribuția românilor, au venit în România pentru mediul de afaceri favorabil, atunci să ne respecte, pentru că și noi îi respectăm! Fac profit aici, atunci să plătească aici!”, a scris Tudose, joi, pe Facebook.
Potrivit șefului Executivului, Comisia Europeană, FMI, BERD și Banca Mondială au revizuit în creștere evoluția economiei românești pentru acest an.
În data de 9 noimebrie, Comisia Europeană (CE) a revizuit, în sus, estimările referitoare la creșterea economiei și a deficitului României în 2017 și 2018, avertizând totodată, că incertitudinile cu privire la politicile guvernamentale ar putea afecta creșterea economică.
Conform previziunilor economice de toamnă publicate joi de Executivul comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 5,7% în 2017, în creștere semnificativă față de estimările cuprinse în previziunile din primăvară care indicau un avans al PIB de 4,3%.
Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru România și Bulgaria a declarat vienri pentru Agerpres că este foarte important ca toate măsurile fiscale să aibă în spate un studiu minuțios de impact, iar scopul lor ar trebui să fie reducerea graduală a deficitelor bugetare.
„Așa cum am relevat în raportul publicat pe marginea consultărilor în baza Articolului IV, publicat la începutul acestui an, politica fiscală trebuie să aibă ca scop reducerea graduală a deficitului bugetar. Este nevoie de măsuri de consolidare pentru a reduce deficitul până la ținta pe termen mediu de 1,5% din PIB. La fel de important, politica fiscală trebuie să se bazeze pe măsuri de mare calitate. Considerăm că este foarte important ca toate măsurile să fie subiectul unui studiu minuțios de impact și să evite volatilitatea inutilă pentru gospodării și firme”, a precizat Hajdenberg, la solicitarea Agerpres.