Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: A început montarea ornamentelor stradale pentru sărbătorile de iarnă

TULCEA: A început montarea ornamentelor stradale pentru sărbătorile de iarnă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 noiembrie 2017, 08:50

Societatea care a concesionat activitatea de iluminat stradal în municipiul Tulcea, a început săptămâna aceasta montarea ornamentelor festive specifice sărbătorilor de iarnă, bugetul alocat de autorităţile locale pentru iluminatul festiv fiind de 135.000 de euro.

‘Logistica de iluminaţ la fel ca în anii trecuţi, va fi închiriată, pentru că i-am obişnuit în fiecare an pe tulceni cu ornamente noi. Intenţia noastră este ca până la 1 Decembrie montarea ornamentelor să se încheie, iar demontarea să aibă loc la două săptămâni după celelalte municipalităţi, în semn de respect faţă de concitadinii noştri care sărbătoresc pe rit vechi’, a declarat primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea.

Suma prevăzută în bugetul local pentru iluminatul festiv este, potrivit sursei, de 135.000 de euro, iar din această sumă 30% reprezintă reducerea oferită de societatea care a concesionat serviciul de iluminat public în municipiu.

‘Suma prevăzută pentru iluminatul festiv este mai mică decât cea de anul trecut cu 30%’, a precizat primarul Hogea.

Municipiul Tulcea este recunoscut pentru diversitatea etnică a populaţiei, circa 10% din aceasta aparţinând unui număr de peste 10 minorităţi naţionale, potrivit autorităţilor locale. Printre aceste minorităţi se numără ucraineni şi ruşi-lipoveni care marchează sărbătorile de iarnă cu două săptămâni mai târziu decât majoritatea populaţiei.

Sursa – agerpres

Monica Dajbog: 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați la evenimentele organizate de Florii
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 12:23

Monica Dajbog: 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați la evenimentele organizate de Florii

Peste 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați, în weekend, pentru buna desfășurare a manifestărilor publice și a procesiunilor religioase...

Monica Dajbog: 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați la evenimentele organizate de Florii
Județul TULCEA: Coșurile de fum, un pericol pentru locuințe. Mai multe case au fost cuprise de foc
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 12:18

Județul TULCEA: Coșurile de fum, un pericol pentru locuințe. Mai multe case au fost cuprise de foc

Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea au avut parte de o noapte de foc intervenind în cazul a...

Județul TULCEA: Coșurile de fum, un pericol pentru locuințe. Mai multe case au fost cuprise de foc
AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 12:00

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări

Cursul de prim-ajutor organizat de Crucea Roșie Română, cel mai mare furnizor de astfel de cursuri, a obținut recent acreditarea...

AUDIO | Cursul de prim ajutor derulat de Crucea Roșie este recunoscut în 197 de țări
Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 11:54

Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”

Florin Cocargeanu, consilier local USR scrie pe pagina sa de socializare că pentru lucrările începute în Parcul Tăbăcărie în vederea...

Florin Cocargeanu, USR Constanța: “O replică nereușită a trenulețului din Parcul Tăbăcărie revine, dar cu ce preț?”
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 11:38

AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu

Noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap. Însă, textul de lege...

AUDIO | În teorie, noua lege a pensiilor permite cumulul pensiei cu salariul în cazul beneficiarilor de pensie de invaliditate și de handicap, însă textul din lege este ambiguu
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 11:26

OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral

Minivacanța de 1 Mai bate la ușă, iar Stațiunea Mamaia se pregătește din nou să devină epicentrul distracției de pe litoral! Pentru cei care...

OMD Mamaia Constanța: 1 Mai în Mamaia – „Valuri de Distracție” te așteaptă pe litoral
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 10:57

Vernisajul expoziției „Eroziune” are loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”

Colegiul Național de Arte „Regina Maria” vă invită  vineri, 11 aprilie, de la ora 13.00, la vernisajul expoziției...

Vernisajul expoziției „Eroziune” are loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”
Ştiri vineri, 11 aprilie 2025, 10:18

AUDIO | În ce stadiu este proiectul șoselei de centură a municipiului Tulcea

Proiectul șoselei de centură a municipiului Tulcea a ajuns într-o etapă importantă: săptămâna viitoare se va stabili cine va coordona...

AUDIO | În ce stadiu este proiectul șoselei de centură a municipiului Tulcea